Comentarii la asasinarea lui Armand Călinescu

După demiterea lui Octavian Goga, Carol recurge la o serie de subterfugii înainte de se încumeta să procedeze fățiș la instaurarea dictaturii regale.

În mod cu totul demagogic, cu intenția vădită de a liniști opinia publică regele îl numește prim-ministru pe Patriarhul Miron Cristea.

Acest lucru este fără precedent,  un reprezentant al bisericii și chiar șeful acesteia să fie impus ca șef al executivului.

Așa-zisul guvern al lui Miron Cristea este remaniat de două ori, în funcțiile importante fiind numiți tot mai mulți din adepții fideli ai regelui.

Ministru de interne este numit Armand Călinescu, fost membru al Partidului Național Țărănist , dar detestat profund de aceștia și considerat o lichea. La data de 7 martie 1939 Armand Călinescu este numit prim-ministru, funcție pe care o deține până la  21 septembrie 1939 când este asasinat de legionari.  Chiar înainte de numirea sa ca prim-ministru se decretase starea de asediu aplicându-se cenzura pe întreg teritoriul țării. Din februarie 1938 țara are o nouă constituție, toate partidele politice fiind dizolvate,  între timp pe continent se face simțită tot mai mult prezenta și presiunea Germaniei.

Anglia și Franța prezente la Conferința de la München  consimt să fie de acord cu anexarea regiunii sudete din Cehoslovacia în care ce e drept marea majoritate a populației era constituită din germani.

Următorul pas al Germaniei este dezmembrarea Cehoslovaciei în locul căreia se înființează Protectoratul Boemiei și Moraviei. Slovacia devine un stat separat dar aservit Germaniei.

Carol și-a dat seama că Anglia și Franța nu vor fi în stare să își onoreze obligațiile luate față de România și astfel cum s-a procedat în cazul Cehoslovaciei vor ceda în fața Germaniei. Ca atare se hotărăște să procedeze la o modificare a politicii sale în care scop vizitează Germania și se întâlnește cu Hitler la  reședința acestuia din Bavaria.

Carol cade de acord să ducă o politică favorabilă Germaniei și chiar să aducă la putere Mișcarea Legionară.

Acest lucru nu trece neobservat de puternicile și eficientele servicii de informații engleze care îl informează pe agentul lor, Armand Călinescu, adeptul necondiționat al alianței cu Anglia.

Faptul că Armand Călinescu era agentul Intelligence Service este dovedit printre altele și de primirea fiului său în Colegiul de elită Eton, unde își aveau loc numai ducii regali sau cei cu secole de ascendență nobiliară şi care erau anunțați încă de la nașterea lor pentru a li se rezerva loc. Este de prisos să explic că pentru fiul unui mitocan român nu se putea face o excepție decât dacă acesta ar fi avut meritul de a face mari servicii Imperiului Britanic.

Armand Călinescu a fost pus în gardă și la rândul lui a procedat în mod abil.

Trenul cu care se întorcea Carol la data de 28 noiembrie 1938, a fost deturnat de la drumul obișnuit sub pretextul că s-ar fi descoperit un complot menit să conducă la asasinarea regelui. Acesta a intrat în panică, ca toți dictatorii fiind stăpânit de frica de a nu fi asasinat. S-a considerat înșelat de Hitler care ar fi pus legionarii să îl asasineze. Călinescu s-a asigurat că deține situația sub control și l-a întrebat cum să procedeze mai departe. Conform ritualului privind desfășurarea dialogului dintre cei doi Carol l-a întrebat: „Ce soluții ai?” răspunsul a fost: „Cine a scos sabia de sabie să moră, Majestate”. Carol se afla încă sub impresia stării de șoc provocată de vestea pretinsului complot  la  adresa sa.  Era de altfel un om impulsiv și a răspuns pe loc: „Dă-i drumul!”. El se gândea la lichidarea asasinilor lui Duca și a lui Mihai Stelescu, un dizident legionar trecut în slujba regelui care fusese omorât cu topoarele  în spitalul Brâncovenesc de zece legionari, așa numiții decemviri. Armand Călinescu îl viza însă pe Corneliu Codreanu, șeful Mișcării care în timpul studenției l-a împușcat pe Manciu, prefectul de atunci, care îi schingiuia pe legionari. Pentru aceasta faptă Codreanu fusese judecat și achitat de Curtea cu Juri din Turnu Severin unde fusese strămutat procesul.

Armand Călinescu a crezut că se află în posesia unui cec în alb înmânat de stăpânul său și a procedat la asasinarea sistematică a legionarilor aflați în detenție. Între timp fusese arestat și condamnat  și Corneliu Zelea Codreanu.  Pretextul arestării acestuia a fost o scrisoare pe care i-a adresat-o lui Nicolae Iorga care salutase în ziarul său  închiderea economatelor legionare.

În scopul combaterii comerțului evreiesc legionarii înființaseră aceste organizații non-profit pe bază de voluntariat. Interzicerea lor a fost o mare lovitură pentru mișcare, iar reacția lui Iorga l-a indignat pe Corneliu Codreanu. A răspuns printr-o scrisoare deschisă adresată lui Iorga, scrisoare pe care o reproduc:

Pentru profesorul Iorga

Comerțul legionar de la Obor și de la Lazăr

Astăzi, sâmbătă 26 martie 1938, orele 9 dim., cele două restaurante, de la Obor și de la Liceul Lazăr, au fost închise de autorități.

La cel dintâi s-a prezentat comisarul Șef Furducescu, de la Circ. a 18-a, însoțit de trei comisari ajutori și de un pluton de jandarmi sub comanda unui sergent.

La cel de al doilea, comisarul șef Malamuceanu, însoțit de doi comisari ajutori, punând în vedere personalului să se retragă, deoarece au ordin să evacueze și să închidă imediat localul. […]

Când acum 15 ani în urmă, tineretul manifesta zgomotos împotriva cuceririi iudaice (nu mai zgomotos decât dl. Iorga la 1906), domnii de astăzi ne spuneau:

“Nu așa veți rezolva problema evreiască.

Apucați-vă de comerț. Faceți comerț, ca ei!”

Iată, ne-am apucat, cu sufletul plin de speranțe. Cu dor de muncă.

Când ați văzut însă că pornim, că suntem corecți, că suntem capabili, că munca noastră e binecuvântată de Dumnezeu, veniți tot voi, și distrugeți acest început de comerț românesc, poate cel dintâi început serios din vremea noastră, veniți și, fără milă, înăbușiți aceste încercări, tot avântul nostru și atâtea speranțe.

Ce epitete pot să vă dau? Ce cuvânt din limba română vi s-ar potrivi? Ne acuzați că am greșit în trecut? Dar cine n-a greșit dintre voi? Spuneți-ne însă ce am greșit acum? Ne scoateți o crimă din ceea ce voi înșivă ne îndemnați ieri să facem?

Vine profesorul Iorga, care striga acum 4 luni, dând alarma în linia comerțului românesc creștin răpus de jidani, și făcând apel, chiar la violența noastră, vine, ne murdărește gândurile noastre curate și ne răpune el pe noi, pe români.

Sub guvernarea fericită și creștină a I.P.S. Patriarhul Miron, nu mai există în România nici jidani, nici comerț jidănesc, nici problema jidănească.

Nu mai existăm decât noi, care trebuie să fim nimiciți prin orice mijloace.

Niciodată nici un cuvânt rău pentru profesorul Iorga. Totdeauna cu respect și bună cuviință.

De câtva timp plouă cu articole de otravă peste noi.

“Între bliduri (adică la restaurantele noastre) facem comploturi, punem la cale revoluții îngrozitoare și vrem să ucidem oameni. Suflete de asasini, oameni cu revolverele în mână și în buzunare”.

Ei bine, nu mai pot!

Din marginile puterilor mele omenești, cu care te-am respectat, îți strig:

Ești un incorect. Ești un necinstit sufletește.

Datoria elementară a unui om corect este să se informeze și la omul pe care îl judecă, nu numai la agenții mincinoși ai domnului Armand Călinescu (care lansaseră ieri pe piață că 16 echipe sub conducerea lui Alexandru Cantacuzino vor să-l omoare pe d-sa.).

Eu nu mă pot bate cu d-ta. N-am nici geniul, nici vârsta, nici condeiul și nici situația d-tale.

N-am nimic. D-ta ai totul.

Dar din adâncul sufletului lovit și nedreptățit îți strig și îți voi striga din adâncul gropii: ești un necinstit sufletește, căci ți-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!

Voi, care ne acuzați de violență, după ce ați întrebuințat în contra noastră cele mai mari violențe, împingându-ne la disperare și păcat, voi, cărora dacă cineva v-ar fi dat numai o palmă, ați fi reacționat la fel ca mine, fără ca să mai fi trecut prin chinurile fizice și umilințele prin care am trecut noi, voi necinstiților sufletește, vă vom dovedi acum, că nu vom reacționa în nici un fel la toate provocările voastre.

Nu să ne înăbușiți comerțul nostru, să ne înăbușiți avântul, ci ca să ne bateți la tălpi, să ne trimiteți în Insula Șerpilor, să ne ucideți cu pietre, să ne spânzurați cu tălpile în sus, și să ni le bateți în cuie, să ne supuneți la cele mai mari umilințe.

Nu veți întâmpina nici dvs., Domnule Profesor Iorga și nici ceilalți toți care v-ați asumat răspunderea unei sângeroase și nedrepte opresiuni, nu numai o violență, ci nici măcar o opunere.

Dar de acum și până voi închide ochii, domnule Iorga, și după aceea, te voi privi așa cum meriți.

București, 26 martie 1938

Corneliu Zelea Codreanu

Iorga este considerat o mare personalitate a istoriei țării și este adulat și astăzi de marea majoritate a românilor.

În realitate acesta era un om imposibil care  a reușit performanța să se certe cu absolut toți oamenii cu care a intrat în contact.

El este unul din promotorii mișcării antisemite din România,  inițial fiind aliat cu A.C. Cuza cu care bineînțeles mai târziu s-a certat ajungând la dușmănie acută.

Legionarii au fost copiii lui pe care i-a educat și cărora le-a insuflat ideile antisemite, considerându-se apoi jignit de faptul că aceștia l-au părăsit îndepărtându-se de el.

Pe scena politică românească dintre cele două războaie era obișnuit ca politicienii făcând parte din partide adverse să se combată reciproc și chiar să se insulte.

Contrar obiceiului unanim acceptat, Iorga nu numai că s-a simțit ofensat, dar a formulat un denunț adresat lui Armand Călinescu uzând de calitatea sa de consilier regal.

Printre măsurile demagogice adoptate de Carol în timpul dictaturii sale a fost și aceea de a acorda titlul de consilier regal tuturor foștilor prim-miniștrii. Această calitate nu avea niciun conținut, iar cei în cauză erau lipsiţi de influență.

Iorga a considerat că insulta este adresată însuși regelui ceea ce a condus la arestarea și la prima condamnare a lui Corneliu Codreanu.

Amintesc că Iorga nu se afla în relații de amiciție cu Armand Călinescu. Lui Călinescu îi lipsea un ochi, motiv pentru care era denumit Chiorul. În loc de “apă chioară” românii utilizau termenului „apă Călinescu”.

În parlamentul României Iorga s-a exprimat la un moment dat în felul următor: „ Există printre noi o canalie, nu vreau să îi spun numele, dar dacă aș putea i-aș scoate și celălalt ochi”.

Caracterul intempestiv al lui Iorga poate fi exemplificat și de o ieșire a sa violentă de la pupitrul universitar. El dădea definiția barbarului și a barbarilor spunând că barbarii erau considerați aceia aflați în afara granițelor Imperiului Roman.  Argumentându-și mai departe definiția și încheind cu ton din ce în ce mai ridicat, că barbarii erau considerați aceia care spre deosebire de romani purtau barbă. Între timp, în amfiteatru și-a făcut apariția fără să salute așezându-se pe o bancă un ziarist german care își propunea să-l cunoască pe marele profesor.  Iorga s-a îndreptat furios spre el și arătând cu degetul a început să țipe: „Barbar este acest om  care intră fără să salute, se așează pe bancă fără a avea permisiunea”. Iorga l-a apucat de mâini și a început să îl zgâlțâie și ziaristul care nu înțelegea nimic a fost scăpat de studenți din mâinile profesorului lor dezlănțuit.

Când a aflat motivul supărării lui Iorga ziaristul s-a arătat surprins exprimându-se în limba lui: „Ce fel de țară. Acest om a fost prim-ministru”.  (Was făr ein Land)

Revenind la Corneliu Codreanu, după arestarea sa acestuia i s-a intentat un nou proces, de data aceasta de trădare, fiind condamnat la mulți ani de pușcărie.

Iorga a continuat însă să fie considerat de legionari ca fiind asasinul moral al căpitanului lor.

Sub pretextul transferării din închisoarea Râmnicu Sărat în noaptea Sf. Andrei, 29/30 noiembrie 1938, 24 de ore după întoarcerea regelui, Codreanu era asasinat în codrii Tâncăbeștilor de către călăii acestuia.

Codreanu împreună cu nicadorii și decemvirii au fost urcați noaptea într-un camion, în spatele fiecăruia dintre ei aflându-se câte un jandarm. Fiecare dintre jandarmi avea un laț pe care l-a întins de gâtul celui aflat în fața sa procedând la strangularea acestuia. Cadavrele celor asasinați au fost arse și îngropate după ce fuseseră stropite cu acid sulfuric. Varianta oficială care căuta să justifice măsura a fost aceea că s-a încercat o fugă de sub escortă.

Mistificarea adevărului a fost făcută de ministrul de justiție Victor Iamandin, dușman declarat al Mișcării Legionare.

Ca răspuns la asasinatele împotriva atâtor legionari și a căpitanului lor, aceștia au ripostat cu asasinarea lui Armand Călinescu.

Primul-ministru se afla în mașina sa însoțit de o singură gardă de corp. În dreptul Academiei Militare mașina a fost blocată de căruța unor țărani care în realitate făceau parte din echipa desemnată să îl lichideze.  Nebănuind nimic șoferul a deschis portiera și a adresat injurii presupușilor țărani. Aceștia au ripostat, la care din mașină a coborât garda de corp, moment în care legionarii au început să tragă cu arme automate ciuruind trupurile celor trei ocupanți ai mașinii, printre care se afla și cel al lui Armand Călinescu.

Imediat după aceasta, echipa morții s-a deplasat la Radiodifuziunea Română în strada General Berthelot și anunțând la radio „executarea” primului-ministru.  S-au predat de bună voie după care au fost aduși la fața locului și împușcați.

Cadavrele lor au fost expuse trei zile la locul faptei pentru a fi văzute de oricine. Printre vizitatori a fost și Nicolae Iorga care a scuipat pe cadavre și lovind cu bocancul pe unul din asasinii uciși la rândul lor. Regele a numit ca prim-ministru interimar pe generalul Argeșanu din ordinul căruia  prefecții au primit dispoziția să aresteze în fiecare județ un număr de legionari în funcție de mărimea acestuia. Au fost arestați în mod arbitrar legionari, însă negăsindu-se  întotdeauna numărul de persoane pentru care se primise ordin  s-a procedat la arestarea și a altor politicieni naționali-țărăniști sau chiar liberali. Toti au fost împușcați fără judecată.

Cel mai odios lucru a fost comportarea procurorului general a Înaltei Curți de Casație și Justiție, George Viforeanu, care a convocat din proprie inițiativă Secțiile Unite și care l-a rândul lor au aprobat fără rezerve actul de represiune într-o țară în care nu exista pedeapsa cu moartea.

Se poate constata că justiția de atunci își avea raciile ei înscriind pagini rușinoase cu care nu ne putem mândri și pe care nu le putem lua drept exemplu.