Atac mârşav la românii din diaspora

Atac mârşav la românii din dispora al unui adjunct al lui Tăriceanu

Unul din liderii Partidului lui Tăriceanu din Satu Mare, Mircea Pal, un beţivan care în februarie 2013, cu o alcoolemie de 1,4mg/l în sânge a comis un accident de maşină. Pe vremea aceea, acesta era directorul economic al Spitalului Județean Satu Mare. Acum din noua lui funcţie bugetară de director economic al Aeroportului Satu Mare, politicianul infractor a postat pe o reţea de socializare o scrisoare adresată românilor din Diaspora în care deplânge faptul că românii plecaţi în Occident nu contribuie la bugetul de stat din România, dar au pretenţia de a dicta mersul lucrurilor din ţară. Probabil supărat că din cauză că a ieşit Iohannis preşedinte, legea graţierii şi a amnistiei nu a mai fost votată, Pal a răbufnit.

Scrisoarea lui Mircea Pal este intitulată ”Dragă diaspora, ai venit dar ai plecat… Nu-i corect!!!” şi se adresează celor ”care până mai ieri se numeau căpşunari, zilieri şi îngrijitori de moşi şi babe, iar acum se autointitulează diaspora”.

”Când au sosit am avut senzația că vin ca şi nişte trupe eliberatoare. Trupe care, în opinia lor, au reuşit să ne redea ţara înapoi, că ne-au eliberat de comunism şi că ne-au redat demnitatea. Toţi cei cu care m-am întâlnit au ţinut să îmi spună lucrurile acestea. Aceiaşi oameni care până mai ieri se numeau căpşunari, zilieri şi îngrijitori de moşi si babe acum se autointitulează „diaspora”. Toate poveştile lor încep cu amintirea alegerilor şi negreşit cu sintagma atât de dragă lor „noi, diaspora”, scrie liderul PLR Satu Mare.

Mircea Pal, care locuieşte în Negreşti-Oaş, capitala Ţării Oaşului, locul unde mai mult de 50% din locuitori sunt plecaţi în Occident, spune că a încercat să îi facă să înţeleagă pe toţi cei cu care a vorbit că au pierdut esenţa mesajului electoral, dar comentează ironic că ”trebuie să ai şi cu cine…”.

”Mulţi dintre cei care se băteau cu poliţia prin Franța şi Italia în ziua alegerilor dorindu-şi să voteze împotriva comunismului au uitat că ne-au lăsat nouă copiii să îi creştem. Eu cred că nu s-au gândit niciun moment la faptul că progeniturile lor sunt educate pe banii contribuabililor din România. Nu s-au gândit că ei nu au participat cu niciun leu la pensia părinţilor lor. Au lăsat totul în seama plătitorilor de impozite din țară şi au plecat să îşi caute norocul prin lume, iar acum îşi arogă dreptul de a face revoluţie de la distanţă”, scrie Mircea Pal.

Apoi, liderul PLR are un mesaj pentru Diaspora:

”Dragă diaspora, cum îţi place să te numeşti acum, te aşteptăm acasă. Unul dintre lucrurile bine făcute ar fi să participi la sistemul de sănătate cu impozite pentru a putea avea grijă de părinţii tăi. Un alt lucru bine făcut ar fi să plăteşti impozite în ţară pentru a putea să îţi educăm copiii corect. Nu este suficient să comentezi despre faptul că în țara asta nu se face nimic bine, ar trebui să cotizezi, pentru că nu poţi face educaţie, sănătate şi protecție socială fără bani. Nu este corect să îţi rupi spatele te miri pe unde, după care să vii să te tratezi în România în sistemul de stat. Nu este corect să critici învăţământul când tu nu dai niciun ban acolo. Nu este corect să ceri ceva de unde tu nu ai pus nimic”.

Mircea Pal propune Diasporei, în închierea scrisorii, să facă ceva pentru România, ”nu de la distanţă, prin corespondenţă”.

”Acestea sunt câteva din lucrurile care le poţi face bine pentru ţară. Nu mai folosiţi slogane şi nu mai faceţi atâta caz de marea voastră realizare din ziua alegerilor. Nu vă mai cramponaţi de dreptul cetăţenilor la vot şi nu mai faceţi atâta tevatură. Aveţi o viaţă înainte să votaţi, însă lucrul bine făcut îl puteţi face chiar azi, mâine sau poimaine aici în România şi nu de la distanță prin corespondenţă, delegări de atribuţii şi îndemnuri în necunoştinţă de cauză…”, îşi încheie Mircea Pal scrisoarea.

PLR Satu Mare a avut rezultate foarte slabe la ultimele alegeri prezidențiale, Călin Popescu Tăriceanu obţinând în turul I doar 5,4% din voturi în judeţul Satu Mare.

Leave A Reply