Stimați concetățeni,
Am săvârșit împreună o minune, poate cea mai mare minune înregistrată după 1989, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost nesperată de nimeni.
Prin curajul și perseverența voastră ați împiedicat haita politicienilor corupți, să apeleze încă o dată la tehnica loviturii de stat pentru a distruge din temelii statul de drept și independența justiției.
Este ușor de imaginat ceea ce s-ar fi petrecut, fără rezultatul copleșitor al votului popular determinat în principal de cei aflați în străinătate.
Niciodată în istoria postdecembristă nu s-a mai petrecut o astfel de situație și mă încumet să spun că foarte rar de la introducerea votului universal în România, cetățenii conștienți au putut înfrânge structurile create de partide care nu reprezintă poporul, determinând o astfel de răsturnare de situație.
Bucuria și entuziasmul sunt mari, însă nu trebuie să permitem ca această victorie să ne fie furată încă o dată.
Structurile mafiote sunt încă puternice și funcționează conform planului elaborat anterior, folosindu-se de miliardele de euro furate din avutul nostru. Victoria obținută de poporul român trebuie să fie doar începutul unor alte lupte, pentru emanciparea oamenilor cinstiți și eliberarea multora dintre aceștia din statutul de iobagi în care au fost aduși de oameni fără merite, fără cultură și fără conștiință.
Nu uitaţi că sunteţi aproape 4 milioane de oameni care munciţi din greu pentru a vă câştiga existenţa. O parte din câştigurile voastre modeste, o parte a acestora însumând aproximativ 4 miliarde de euro se duc către ţară, bani fără de care aceasta nu ar putea supravieţui.
Nu putem impune măsurile adoptate în ţară, aceasta este dreptul şi sarcina celor ce locuiesc acolo. Noi, cei aflaţi în străinătate, suntem însă îndreptăţiţi de a ne spune cuvântul cu voce tare, iar de acest cuvânt trebuie să se ţină cont.
Explicaţi rudelor şi cunoştinţelor cât de greu se câştigă banul în această parte a lumii, dar şi beneficiile de a trăi într-o ţară liberă şi democratică, unde funcţionarul nu aşteaptă ciubuc şi te respectă ca om. Explicaţi-le greutăţile prin care aţi trecut, şocul cauzat de necesitatea acomodării într-un mediu cu totul străin şi uneori ostil, pentru ca cei de acasă să realizeze sacrificiile pe care le faceţi, drama pe care o reprezintă emigrarea şi măcar o parte din ceea ce vă datorează.
Aveți o datorie sfântă către țară și anume să militați pentru înlăturarea fenomenelor negative din societatea românească:
-
Notați și consemnați faptele de corupție săvârșite de la nivelul celui mai mărunt funcționar și până la cel mai înalt demnitar al statului.
Aduceți la cunoștința publică toate faptele cunoscute sau descoperite de voi pentru ca acestea să poată fi verificate, iar după aceea să fie făcute cunoscute mediilor, creându-se în acest fel o presiune din partea opiniei publice.
-
Întocmiți liste de funcționari corupți, dar și ale acelora care adoptă măsuri îndoielnice, ascunzându-se în spatele unor interpretări proprii ale legilor și a celorlalte dispoziții legale.
Opinia publică are dreptul să cunoască numele procurorilor și judecătorilor care au procedat la absolvirea de responsabilitate penală a unor personaje cunoscute de toată lumea ca fiind vinovați de corupție.
Cerem Ministerului de Justiție să organizeze punerea pe internet a tuturor dosarelor penale, atât din faza de urmărire, cât și cea din judecată, cu indicarea soluției și a persoanelor care au adoptat această măsură.
În acest fel se va putea stabili chiar şi după scurgerea unui mare interval de timp, ce fel de soluţii au fost adoptate şi cu privire la ce anume persoane, eventual aflate în legătură de rudenie sau tăinuită prietenie.
Până la obţinerea modificărilor legislative necesare, voi trebuie să fiţi cei care să procuraţi informaţile necesare. Nu precupeţiţi niciun efort, apelaţi la familia aflată în România, la prieteni şi la cunoştinţe. Cei care primesc beneficiile muncii şi sacrificiilor voastre, trebuie să-şi dovedească prin fapte recunoştinţa, iar vouă să vă fie clar că realizările nu vin de la sine, ci numai prin luptă.
-
Cerem instituirea unei evidențe a fiecărui minut petrecut la serviciu de orice cadru al poliției, jandarmeriei sau serviciilor secrete. În felul acesta se va putea controla în caz de nevoie activitatea acestora, verificându-se chiar după un timp îndelungat modul în care și-a petrecut timpul la o anumită dată, dacă a fost sau nu în interes de serviciu sau dacă a abuzat de funcție, așa cum se procedează atât de des, petrecându-și orele de serviciu în cârciumi sau în activități private aducătoare de venituri ilicite.
O astfel de evidență este de la sine înțeleasă în țările care se bucură de o democrație consolidată, cum este de exemplu Germania, unde timpul celui mai mărunt agent de poliție poate fi verificat prin simpla cercetare a raportului său de lucru.
-
Apelăm la tineri informaticieni sau specialiști în IT, să ne dea concursul pentru întocmirea unor programe privind evidența faptelor demne de semnalat și pentru crearea unui forum național, în care cetățenii să poată participa la dezbaterile care într-adevăr merită să se bucure de atenția românilor.
-
Cerem ca declarațiile false făcute de un funcționar public, ca și mărturia mincinoasă, să fie sancționate în modul cel mai sever, contrar a ceea ce se întamplă în mod curent în ziua de azi.
-
Apelăm la toți oamenii de bine și în special la cei care au idei și energie, pentru a face propuneri în legătură cu crearea unei fundații, care să monitorizeze racile societății actuale și să găsească soluții pentru înlăturarea lor.
Suntem deschiși pentru orice fel de sugestii legate de temele expuse de noi și vă rugăm să vă gândiți, în special, la mijloacele cu care ne-ați putea ajuta și la ceea ce sunteți dispuși să faceți pentru propășirea poporului român.
1 comment on “Apel către românii domiciliați în străinătate”