Autor: Laurențiu Stoian

În urmă cu câtva timp, mă aflam cu soția mea într-un restaurant pe care îl frecventăm destul de des și în care suntem primiți cu plăcere.

Acest restaurant este pur german, ceea ce a devenit o raritate întrucât majoritatea localurilor sunt deținute de străini sau fac parte dintr-un lanț de restaurante de genul McDonald’s s.a.m.d.

O mare problemă a restaurantelor o reprezintă chiria foarte ridicată, ceea ce conduce și la ridicarea prețurilor necesare pentru acoperirea costurilor și a putea obține un câștig cât de cât, ca să li se asigure existența. Proprietarul trebuie să practice prețuri destul de ridicate. Nu este cazul cu acest restaurant.

Este în mâna aceleiași familii de mai mult de 150 ani. Un restaurant cu tradiție, relativ modest, deși proprietarii sunt oameni foarte înstăriți, dacă nu cumva chiar bogați.

În afară de restaurantul propriu-zis, ei dețin în aceeași clădire și foarte multe garsoniere care sunt închiriate la studenți. Lucrul este cât se poate de bine gândit, deoarece studenții nu se plâng de larma produsă în mod inevitabil de restaurant. Dacă ar fi făcut apartamente desigur chiriașii s-ar fi plâns și din cauza aceasta s-au gândit să construiască garsoniere după urma cărora obțin și venituri mai mari.

Restaurantul este foarte bun, adică la prețuri destul de scăzute, se oferă o gamă întreagă de produse greu de găsit în altă parte. În afara mâncărurilor specifice, în fiecare zi de lucru, excepție făcând sâmbăta si duminica, se oferă un meniu la un preț în jur de 7 euro,  ceea ce este excepțional de avantajos. Acest meniu este anunțat pe internet și cei abonați primesc programul restaurantului cu meniul respectiv în funcție de care își rezervă masa.

Consumatorii sunt în general persoane în vârstă, care agreează acest meniu german. Sunt foarte mulți oameni care vin în fiecare zi, nu întotdeauna oameni foarte bine situați, dar nici oameni săraci, dar care își permit să beneficieze de serviciile restaurantului scutindu-se de munca legată de pregătirile care ar fi fost necesare să le facă acasă.

La o masă alăturată de noi am observat o familie cum uneori sau chiar mai des se întâlnește în Germania. Două generații, părinții împreună cu copiii. De data aceasta era vorba de părinți, oameni în vârstă, bineînțeles care și-au invitat fiul lor, un tânăr trecut de 30 ani care după câte am înțeles își dădea doctoratul în matematică.

Soția acestuia de asemenea invitată era din America de Sud și iarăși fără voia noastră am înțeles că primea ajutor social. Am tras concluzia că tânărul care își dădea doctoratul în matematică, nu câștiga suficient pentru a se putea întreține și mai ales pentru aș putea întreține și soția. Și acest lucru este explicabil deoarece indemnizația pe care o primește un doctorand este destul de redusă, acesta trăind modest și fiind de obicei un om lipsit de pretenții.

Am observat că soția doctorului în devenire era foarte nervoasă, se vedea că se simte nu numai că este străină, că nu s-a integrat și că nu se va putea integra în societatea germană. Nu înțelegea complet ceea ce se discută la masa lor, întrucât nu stăpânea limba germană. De mai multe ori s-a ridicat de la masă, am crezut că se duce la toaletă, însă a trebuit să constat că se ducea afară pentru a fuma.

Fumatul în societatea germană este ceva destul de rar. Cei mai mulți s-au lăsat de fumat datorită propagandei desfășurată antifumat și care atenționează asupra pericolelor legate de bolile cauzate de acest viciu. În afară de aceasta, potrivit legii niciun local nu are voie să permită fumatul în interior. Dacă cineva dorește să fumeze trebuie să meargă în afara localului.

Această tânără femeie încălcând regulile unanim recunoscute în această societate, se ridica permanent de la masă pentru a se duce să fumeze. Aceasta reflecta o mare nervozitate, tensiunea în care tânăra femeie se afla.  Și din acest punct de vedere se constată un fenomen social.

Bărbații germani nu au curajul să creeze o legătură cu o femeie din această societate și din această cauză foarte mulți se căsătoresc sau caută legături cu femei venite din străinătate.

Bineînțeles de cele mai multe ori și aproape fără excepție nu acceptă o astfel de legătură din dragoste sau din sentimente de apreciere față de sexul opus, ci din dorința de a căuta o soluție pentru a se stabili în Germania și dacă se poate și mai bine de a obține un mijloc de trai de cele mai multe ori fără să muncească întrucât ajutoarele sociale sunt de ordin considerabil.

Se pune întrebarea care este motivul pentru care bărbații germani au frică de concetățenele lor. Răspunsul este complex, în primul rând femeia germană este aproape întotdeauna o femeie emancipată, emancipațiunea fiind adeseori înțeleasă nu în sensul cel mai bun al cuvântului. În al doilea rând bărbații au frică de femei întrucât acestea ar putea să-i acuze de hărțuire sexuală, lucru foarte grav și care se pedepsește sever.

Din păcate aceste acuzații de hărțuire sexuală sunt acceptate aproape fără dovadă, astfel încât vinovat sau total inocent, bărbatul în cauză suferă de cele mai multe ori consecințe fatale, în ceea ce privește cariera dacă nu cumva și libertatea lui.

În sfârșit, femeia germană în virtutea egalității de sexe și a șanselor egale proclamate de-a lungul atâtor decenii, este o persoană care este obișnuită să facă ce vrea, de multe ori fără a ține cont de dorințele soțului.

Aceste neajunsuri sunt înlăturate sau se cred a fi înlăturate în cazul căsătoriei cu o femeie venită din străinătate, care este cel puțin la început dependentă de bărbat creându-i-se acestuia senzația că este puternic, lucru care îl satisface cel puțin pe moment.

Am avut o clientă care în disperare de cauză pentru a nu fi expulzată s-a căsătorit cu un cetățean german. Se petrecea înaintea primirii României în Uniunea Europeană și multitudinea celor care ceruseră fără niciun fel de temei azil politic urmau să fie expulzați. Soțul acestei femei era din Munchen și în ciuda distanței de peste 500 de km a ținut să vină la Bonn pentru a mă cunoaște și a-mi mulțumi personal pentru sprijinul acordat.

Nu am putut să refuz invitația lor la restaurant și am fost surprins să constat sentimentul de fericire al acestui bărbat. Era surprins și nu-i venea să creadă că poate exista o femeie dispusă să-i calce cămășile, care să gătească și să-l scutească de treburile casnice.

După un timp relațiile au devenit mai prozaice, soția telefonându-mi tot mai des, plângându-se de cel pe care și-l alesese ca soț. Așteptările ei erau cu totul altele și a fost decepționată când a constatat că soțul ei muncește din greu pentru a face față necesităților legate de traiul zilnic. În Germania este greu de trăit în situația în care ambii soți nu realizează venituri. Românca noastră nu avea perspective să-și găsească o ocupație din cauza lipsei de calificare și a necunoașterii limbii. De altfel nu am constatat nicio dorință de a-și găsi un servici sau de a se califica, visul ei fiind acela de a fi întreținută de un bărbat.

Printre plângerile și lamentările pe care am fost obligat să le ascult se aflau și acelea privind slabele performanțe sexuale ale soțului.

Aș putea să dau multe exemple din societatea germană.

Am cunoscut un bărbat de succes, inginer cu firmă proprie. A divorțat de soția sa lucru care l-a costat milioane și după câteva relații nefericite s-a hotărât să plece în Filipine, țară care l-a fascinat gândindu-se chiar să se stabilească în acea parte a lumii.

A achiziționat un teren uriaș unde intenționa să-și facă o casă, dar a trebuit să constate că în Filipine străinii nu au voie să achiziționeze teren, astfel încât a pierdut toți banii pe care i-a plătit. Relațiile cu filipinezele nu au evoluat nici ele în modul cel mai fericit, trebuind să constate că acestea aparțin totdeauna unui clan și că principala lor preocupare este să pompeze bani familiilor lor numeroase. S-a întors în Germania luând-o de la început și  a avut norocul să-și poată reînnoda existența chiar dacă nu la același nivel ca la început.

În acest context îmi permit să fac o observație care explică foarte multe din cele ce se petrec în Germania.

Foarte multe fenomene negative sunt cauzate de o libertate mult prea mare de care beneficiază fiecare cetățean. Convingerea mea este că puțini oameni sunt făcuți pentru a trăi în libertate și că cei mai mulți sunt sugrumați de lipsa oricăror bariere pe care singuri nu știu să și le impună.

Germania a fost puternică atunci când fiecare știa ceea ce trebuie să facă fără a avea posibilități de alegere și fără să se întrebe de ce. Șeful era acela care dispunea, subordonații nu îndrăzneau să gândească propriu, dar fiecare își făcea datoria cu conștiinciozitate.

Fiecare civilizație decade și se distruge nu în perioada de austeritate, ci într-o epocă de bunăstare.

Lucru este tot atât de adevărat ca și rezultatul războaielor care sunt pierdute în interior și nu în exterior, după cum revoluțiile se produc întotdeauna de sus și nu de jos, însăși noțiunea de revoluție fiind ceva fals.

Doresc să mai dau un exemplu care privește o familie din vecinătatea mea. Este vorba de un colonel din ministerul apărării al cărui sediu se află și astăzi în Bonn.

După mai multe peregrinări prin diferite țări ale lumii acesta a crezut că în sfârșit va rămâne în Bonn, motiv pentru care și-a construit o casă frumoasă și încăpătoare.

Nu după mult timp însă a fost numit atașat militar într-o altă țară și a trebuit să părăsească Bonnul pentru o perioadă de mai mulți ani.

Înainte de a pleca în misiune a organizat o petrecere de rămas bun la care am fost invitat și eu împreună cu soția mea.

Am fost impresionat de buna atmosferă de familie la care contribuiau cei trei fii precum și fiica lor. S-a făcut un grătar în grădina lor spațioasă și s-a servit bere de la butoi, fiecare membru al familiei fiind ocupat cu servirea oaspeților pe care încercau să-i facă să se simtă bine.

Unul dintre fiii colonelului era student la politehnică și s-a oferit să ne curețe bicicletele, bineînțeles contra unei sume modeste de 10 mărci, bani pe care îi destina obținerii unui brevet de pilot amator.

Fratele lui mai mare era de asemenea student, o fire mai închisă și care naviga mult pe internet, acesta fiind la acea dată destul de scump.

Când tatăl său a primit o factură de 1200 de mărci pentru folosirea internetului acesta l-a chemat pentru a-l întreba dacă el a fost cel care a apelat la serviciile respective. „Tocmai voiam să mă scuz, tată!”, a început acesta să se justifice, la care părintele său i-a ripostat foarte calm și fără urmă de enervare: ”Nu este nevoie să te scuzi. Mie să-mi spui când îmi dai banii înapoi.”. fiul s-a declarat de acord să-i restituie banii în termen de trei luni, însă părintele său a considerat că este mult prea repede și nu este cazul să facă asemenea eforturi, acordându-i șase luni.

Fiul a făcut curățenie într-un restaurant după orele de închidere și a prestat și alte munci asemănătoare, dar a reușit în termenul stabilit să-și achite datoria.

A ieșit la iveală cu cine conversa tânărul pe internet. Era vorba de o persoană din Zimbabwe, țară aflată în cea mai neagră mizerie și pe care femeile încercau disperate să o părăsească. Negresa a fost invitată în Germania unde a fost primită în familie. După puțin timp însă a preferat să se întoarcă acasă.

De regulă străinii nu se acomodează în Germania și nu iubesc această țară. Pe lângă dificultățile legate de învățarea celei mai grele limbi din Europa, deosebirea de mentalitate este uriașă.

Nici românii nu iubesc Germania, lucru dovedit de numărul relativ redus de imigranți în raport cu milioanele care au preferat Spania sau Italia, țări mai apropiate de mentalitatea latină.

În Germania există încă o disciplină la care oamenii trebuie să se supună și care nu de puține ori este greu de suportat chiar de către germani. Nu puțini dintre aceștia preferă să emigreze, nu toți în țări civilizate, ci chiar în India, Bangladesh sau Nepal.

Germania cheltuiește miliarde de euro pentru ajutorarea țărilor în curs de dezvoltare unde trimite zeci de mii de oameni calificați care pentru salarii modeste acceptă să trăiască fără niciun confort, dar eliberați de presiunea și tensiunea existentă în țara lor.

Revenind la negresa noastră trebuie să menționez că tânărul ei curtezan a avut norocul să nu se îmbolnăvească de sida, fără însă a scăpa de cea pe care o acroșase și care a revenit după un timp însoțită de un copil. De data aceasta a acceptat să se căsătorească și uneori îl întâlnesc pe tânărul respectiv. Este cocoșat și îmbătrânit cu mia mult de 20 de ani, pe fața sa citindu-i-se nefericirea.

Fratele său Thomas după terminarea studiilor s-a ferit să lucreze să lucreze ca voluntar în India de a venit însoțit de o indiancă care i-a dăruit o droaie de copii. Și pe chipul acestuia nu se mai poate întrezări niciun zâmbet sau bucuria de a trăi.

Părinții lor au revenit din misiunea avută în străinătate și tatăl a ieșit la pensie. Acești soți care păreau a avea o căsnicie ideală s-au despărțit, lucru iarăși nu ieșit din comun atunci când bărbatul nu mai este ocupat la servici și trebuie să petreacă 24 de ore împreună cu soția sa. Este și prețul pe care trebuie să-l plătească acei care o viață s-au aflat pe drum în țări străine și propriu-zis  au fost lipsiți de un cămin pe care să aibă sentimentul că le aparține.

Soția colonelului a intrat într-o sectă, din nou un fenomen comun pentru cei care nu știu încotro. Secta prezintă același mare avantaj ca și comunismul, te scutește să mai gândești. O întâlnesc și pe ea pe stradă din când în când, este la fel de politicoasă, plăcută și manierată, însă și ea este departe de a arăta fericită sau împlinită.