Dragi concetăţeni,
Mă aflu in Germania de peste 18 ani.
La data sosirii mele în această ţară posibilităţile de a răzbi în viaţă erau mult mai reduse decât în momentul de faţă, iar viitorul se arăta cât se poate de sumbru.
Soţia mea a obţinut un drept temporar de şedere şi o autorizaţie de muncă limitată în timp în cadrul unei acţiuni privind schimbul de experienţă în domeniul medical.
În ceea ce mă priveşte am putut să îmi însoţesc soţia fără însă a avea drept de lucru. Această situaţie pe lângă faptul că ne afecta din punct de vedere financiar, îmi crea o stare deosebit de neplăcută, întrucât nu îmi putusem imagina ca o să fiu împiedicat să lucrez şi să trăiesc din salariul soţiei.
Dacă aş fi lucrat la negru lucrul ar fi fost cât se poate de riscant, întrucât fapta ar fi avut caracter penal şi o trimitere în judecată ar fi avut drept consecinţă expulzarea noastră.
Nici măcar soţia nu era lipsită de griji întrucât autorizaţia ei de muncă trebuia prelungită în fiecare an.
Aşteptam cu emoţie şi cu bagajele făcute termenul la care trebuia să solicităm prelungirea dreptului de şedere. La un moment dat ni s–a refuzat categoric orice fel de prelungire şi ni s–a cerut să părăsim Germania. După o situaţie mai mult decât dramatică am primit dreptul de stabilire în Germania, în urma intervenţiilor autorităţilor locale ca urmare a referinţelor bune obţinute cu privire la noi şi în special având în vedere prestaţiile profesionale deosebite ale soţiei mele.
Între timp fiecare dintre noi a obţinut cetăţenia germană şi suntem bine ancoraţi în această ţară.
Încă de la început m–am străduit să învăţ relaţiile sociale existente în Germania şi să iau cunoştinţă de realităţile de aici.
Se pare că am manifestat un talent în această direcţie, după cum mi–au confirmat de fiecare dată concetăţeni care au apelat la cunoştinţele acumulate de mine şi care mi–au solicitat ajutorul.
Am reuşit să fiu de folos multor oameni dintre care unii erau veniţi din România cu mult înaintea mea.
Tot astfel am fost de folos multor persoane care au venit temporar în Germania pentru operaţii sau tratament medical.
Nu puţini au fost aceia care au apelat la mine din România pentru a le procura medicamente, echipamente tehnice sau alte materiale necesare.
Prin colaborarea mea la această pagină nu fac altceva decât să–mi continui activitatea în folosul concetăţenilor mei, punându–le la dispoziţie experienţa şi cunoştinţele mele şi răspunzând întrebărilor lor.
Ca atare îmi propun să tratez unele din temele cele mai stringente pe care cei aflaţi în România doresc să le afle pentru a putea analiza posibilitatea stabilirii lor în Germania, obţinerea unui loc de muncă, închirierea unei locuinţe, asigurările medicale, formalităţile necesare la diferite autorităţi etc.
Oricine este interesat de o anumită temă mă poate solicita pentru a încerca să o tratez. De asemeni fiecare dintre dumneavoastră îmi poate formula întrebări în mod direct la următoarea adresă:
telefon 0049 151 63 76 39 54
Postfach 14 02 37
D-53057 Bonn
Închei cu cele mai bune urări pentru fiecare dintre dumneavoastră, nu însă înainte de a face precizarea că este departe de mine gândul de a încerca să conving pe cineva să se stabilească în această ţară.
Dimpotrivă, doresc să atrag atenţia că acesta este un drum cât se poate de spinos şi nu este deschis oricui. Pentru a parcurge acest drum este nevoie de multă forţă, de o hotărâre nestrămutată, de continuitate şi de mare seriozitate.
Hotărârea de natură de a vă schimba viaţa urmează să fie luată numai de dumneavoastră în urma unei analize efectuate cu obiectivitate.
În ce mă priveşte mă pun la dispoziţia acelora care întrunesc criteriile enunţate mai sus.
editor
