Duca, de fapt un adversar declarat al regelui Carol al II-a a fost totuși însărcinat de acesta să formeze guvernul. Carol nu uitase însă declarațiile ostile și categorice ale acestuia pe care le exprimase atât în trecut, cât și cu ocazia revenirii sale în țară, ocazie cu care în 1930 a preluat în mod ilegal coroana.

Datorită legăturii sale cu Elena Lupescu, Carol a fost obligat să renunțe la calitatea de prinț moștenitor și să se exileze în Franța. Ca urmare a intrigilor unor partide politice acesta se reîntoarce în țară în anul 1930  încălcând Constituția, se proclamă rege şi îl izgoneşte de la tron, recompensându-l cu titlu iluzoriu de mare voievod de Alba Iulia.

Partidul Liberal a fost acela care a condus la izgonirea lui Carol din țară, între acesta și dinastia brătienilor existând încă de atunci o mare adversitate.

Carol, obraznic și-a permis să îl tutuiască pe Ionel Brătianu, atotputernicul prim-ministru care însă i-a ripostat cu demnitate: „Alteță Regală, am servit cu credință doi mari regi ai României, dar niciunul din aceștia nu și-a permis să mă tutuiască”.

Brătianu și-a dat seama că acest tânăr aventurier  prezintă un pericol pentru propria dinastie, dar și pentru țară.  Prin intermediul cumnatului său, Barbu Știrbei, amantul oficial al Reginei Maria, Brătianu îl domina pe slabul rege Ferdinand, puțin interesat  în treburile țării și cu puternice înclinații în consumul de alcool.

Renunțarea la drepturile de prinț moștenitor și instaurarea pe tron a regelui-copil Mihai I a fost tratată de Partidul Liberal  ca fiind „chestiunea închisă”, înăbușind în fașă orice încercare a opozanților de a reînvia discuția.

Carol a revenit în țară în timpul guvernului lui Maniu, în timp ce la guvernare se afla Partidul Național Țărănesc condus de Iuliu Maniu. Duca care devenise între timp președintele partidului, a fost luat prin surprindere, dar a declarat că niciodată Partidul Liberal nu va admite să fie pus în fața faptelor împlinite și că nu este dispus să recunoască schimbarea la care s-a procedat.

Cu toate acestea Carol aflat în dificultate i-a încredințat guvernarea lui Duca și l-a convocat la Sinaia la sfârșitul lui decembrie 1933.

Înainte de aceasta, Duca luase măsuri dure și ilegale împotriva  Mișcării Legionare, aceasta fiind interzisă ca mișcare politică. Legionarii au reacționat solicitând adeptilor lor să voteze partidele de opoziție desfășurând în acest fel o campanie susținută.  Duca a declarat numeroase sate ca fiind contaminate, interzicând accesul în încercarea de a stopa propaganda legionară. Legionarii erau arestați și bătuți cu sălbăticie de jandarmi.

În această situație o echipă de legionari, așa numiții nicadori, a procedat la asasinarea primului-ministru în momentul în care acesta după întâlnirea cu regele pășea pe peronul gării regale.

Încă de atunci s-a vehiculat zvonul potrivit căruia Carol nu era deloc străin de acest asasinat.

Părinții mei se aflau în relații de amiciție cu familia Cernăianu, printre membrii căreia se afla și o verișoară a Elenei Lupescu, amanta regelui. Vizitându-i pe aceștia la scurt timp după asasinarea lui Duca, tatăl meu a crezut că îl recunoaște pe Cornelui Codreanu care era îmbrăcat în călugăr și s-a retras imediat după ce a dat ochii cu el. Tatăl meu îl cunoscuse pe tânărul Corneliu Codreanu la data la care acesta împreună cu tovarășii lui ieșiseră din pușcărie în urma complotului pe care îl plănuiau vizând asasinarea unor ministri. La acea dată încă nu se constituise  Partidul Legionar, mișcarea făcând parte din L.A.N.C, Liga Apărării Național Creștină condusă de A.C. Cuza . Viitorii legionari erau slabi și lipsiți de mijloace la data ieșirii lor din închisoare. La fel ca și alți intelectuali, tatăl meu a considerat că tinerii care apucaseră pe un drum greșit și care așa cum se credea au fost de bună credință, trebuie să fie integrați in societate și să li se ofere o șansă. Corneliu Codreanu împreună cu grupul său au fost cazați un timp în vila noastră de la Bran până când aceștia s-au întremat.

La plecarea lor, Corneliu Codreanu i-a dăruit tatălui meu portretul său cu dedicația: „Marelui român care va juca un mare rol politic în istoria țării. Cu recunoștiință”. Acest portret a fost găsit la noi cu ocazia primei percheziții care ni s-a făcut în anul 1947 și a servit ca pretext pentru arestarea arbitrară a tatălui meu, cu toate că acesta nu a mai păstrat niciun fel de legătură cu legionarii și nu a fost un adept al lor.

După asasinarea lui Duca, Regele Carol nu a mai așteptat ca forurile de conducere să îl aleagă pe Dinu Brătianu președinte al Partidului Liberal și l-a numit ca prim –ministru pe Guţă Tătărăscu a cărui variantă actuală este Popescu-Tăriceanu.

Tătărăscu nu era o personalitate a Partidului Liberal dar s-a complăcut în unealtă a regelui căruia îi îndeplinea toate dorințele fiind dispus să satisfacă fără granițe și capriciile amantei regale, care între timp devenise o instituție în stat prin influența pe care o exercita asupra camarilei.

Tătărăscu a fost menținut prim-ministru până în decembrie 1937, când pentru prima oară în istoria țării partidul aflat la guvern a pierdut alegerile.

Potrivit Constituției partidul care obținea în alegeri 40% din voturi îi revenea automat majoritatea absolută a locurilor din parlament.

România  nu a fost în trecut o dictatură sălbatică ca în vremea comunismului, dar a fost departe de a fi o țară democratică. Regele putea demite oricând pe primul- ministru, desemnând un altul care urma să facă noi alegeri. Noul guvern avea grijă să manevreze în acest fel încât să obțină cel puțin 40% din voturi. Jandarmii executau ordinele prefectului și ale ministrului de interne. Prefectul era acela care practic stabilea câți deputați să aibă guvernul și câte locuri să revină opozitiei. Dacă prefectul dorea opoziția se alegea cu mai puține locuri în parlament. Dacă prefectul era mai concesiv acesta se alegea cu locuri mai numeroase. În ambele situații guvernul „câștiga” alegerile.

În anul 1937 indignarea împotriva regelui și a uneltelor acestuia a fost atât de mare încât Tătărăscu a pierdut alegerile.

Partidele de dreapta și în special Mișcarea Legionară au obținut un număr cu totul neașteptat de voturi.

Partidul Național Țărănist și Iuliu Maniu au încheiat un pact cu legionarii, care fără să fie o alianță a stabilit să nu se atace reciproc.

Regele a fost obligat să renunțe la Tătărăscu, însă nu a fost dispus să permită participarea la guvern a mișcării legionare. Carol s-a exprimat în particular cu cuvintele care au rămas pentru un timp celebre: ”Vreți dreapta, vă dau dreapta mea”.

Prim-ministru a fost numit Octavian Goga, președintele Partidului Național Creștin. Viceprim-ministru a fost numit A.C. Cuza, președintele L.A.N.G.

Guvernul Goga-Cuza a rămas la putere numai 40 de zile. Aflându-se în plină ședință a Consiliului de Miniștri, Goga a fost chemat la palat, s-a ridicat de la masă cerând ca ședința să continue și promițănd să revină imediat. Reîntors după cum promisese a anunțat că  fusese demis și a pronunțat iarăși cuvinte care au devenit celebre: „A învins Israel!”.

Goga a fost un antisemit declarat ce a inițiat o legislație discriminatorie față de minoritatea evreiască, cuvintele lui au vrut să lovească în amanta regală care era evreică. Evoluția scenei politice românești după trimiterea guvernului Goga o voi trata cu un alt prilej.