Udrea –Băsescu

Sfârşitul unei epoci atât de tumultoase este extrem de greu de definit. Istoria poate rareori fi judecată la scurt timp după data la care s-au petrecut evenimentele despre care dorim să vorbim. După abdicarea lui Napoleon în 1815, acesta a fost decenii de-a rândul considerat uzurpator şi împroşcat cu noroi pentru vine reale, dar mai ales presupuse. După înlăturarea dinastiei de burbon şi proclamarea în 1830 a lui Ludovic Filip din dinastia de Orlean, noul rege readuce rămăşiţele pământeşti a le lui Napoleon, care se odihnesc şi astăzi în Domul Invalizilor, monument unic menit să-i acorde o onoare nemaiîntâlnită. Mase uriaşe au venit din tot cuprinsul Franţei pentru a aduce un ultim omagiu aceluia pe care regele la numit „suveran legitim” al marii naţiuni. După alte câteva decenii, francezii l-au uitat pe marele lor împărat, majoritatea dintre ei considerându-l şi astăzi un personaj mai mult negativ decât pozitiv.

La o sută de ani de la izbucnirea primului război mondial, istoricii nu se pot pune de acord asupra cauzelor, vinovaţilor şi a urmărilor tratatelor de pace de la Versailles şi Trianon.

Despre ultimul război mondial, părerile sunt mai mult decât subiective, determinate de noua ordine instituită.

În ceea ce mă priveşte îl consider pe Traian Băsescu un politician talentat, care s-a detaşat cu mult de ceilalţi şi care în mare măsură a fost un noroc pentru România. Îl preţuiesc fără însă a avea o admiraţie pentru el. Nu este câtuşi de puţin un intelectual, cultura sa este limitată, limbajul său este adesea defectuos, formulările sale sunt uneori neadecvate şi din păcate este aşa cum l-a caracterizat Octavian Paler, un mitocan.

Cu toate acestea Traian Basescu s-a exprimat precis, de cele mai multe ori vorbind liber şi reuşind să se facă înţeles. Calitatea sa de comandant de navă l-a obişnuit să ia decizii şi să dea ordine, lucru absolut necesar în România.

Nu doresc să mă transform într-un lăudător ale înfătuirilor lui Traian Băsescu, dar dacă ne rezumăm numai la independenţa justiţiei, meritul lui nu poate fi nesocotit de niciun om de bună credinţă. Câştigarea alegerilor din 2009 a curmat „cariera” lui Vântu, care şi-a permis să-l cheme la raport pe contracandidatul său chiar în noaptea care a precedat duelul electoral. Astăzi Vântu se odihneşte în penitenciar, unde încasează una după alta noi condamnări privative de libertate. Adrian Nastase, Felix Voiculescu şi o întragă armată de jefuitori ai naţiunii au trebuit deasemeni să facă cunoştinţă cu închisorile.

Traian Basescu a făcut şi greşeli, unele din ele de ordin major.

Cei mai mulţi politicieni aflaţi la putere săvârşesc greșeli, de aceea este o binefacere că într-o democraţie există limite de timp în exercitarea puterii.

Greşeli sau chiar fapte penale au săvârşit şi Helmut Kohl, Francois Mitterand, Jack Chirac sau Sarkoszi, ca să nu mai vorbim de Roosevelt sau Churchill, groparul imperiului britanic.

Cea mai mare greşeală a lui Băsescu a fost susţinerea şi promovarea lui Elena Udrea. Această femeie a fost piaza rea a lui Traian Băsescu.

Încă de la început când a fost luată în administraţia prezidenţială, Elena Udrea l-a compromis pe preşedinte în aşa hal încât acesta a trebuit să se despartă de ea în mai puţin de două luni. S-a crezut că în acest mod a luat sfârşit cariera celei care în scurt timp se făcuse de râs la televiziune, unde cu aroganţa caracteristică s-a referit la „Preşedintele” Norvegiei şi la apartenenţa acestei ţări la EU. Din păcate Traian Basescu a continuat să o promoveze în cele mai înalte funcţii, propulsând-o şefă a organizaţiei PDL Bucureşti, Ministru al Turismului şi dezvoltării, preşedinte al partidului creat numai pentru ea şi culmea candidat la preşedinţia României. În niciuna din aceste poziţii Elena Udrea nu a avut succes, iar în unele din cazuri s-a făcut de-a dreptul de râs şi ceea ce este mai rău l-a făcut şi pe Traian Băsescu de râs.

Traian Băsescu s-a amestecat în mod nepermis în alegerile din partidul care nu numai că l-a așezat pe scaunul prezidenţial, dar care i-a fost de fiecare dată fidel, salvându-l de două ori de la demitere după suspendare. Pe lângă încălcarea statutului său de Preşedinte, din punct de vedere moral nu-i poate fi trecut cu vederea ingratitudinea faţă de Blaga, vechiul său tovarăş de luptă. Nu a ezitat să divizeze partidul din care provenea şi să creeze un nou partid de fripturişti, toate acestea numai pentru a-şi impune favorita, pe care cu toate că nu era iubită de nimeni, încerca cu orice preţ să o bage românilor pe gât.

Se pare că spre sfârşitul mandatului său, Traian Băsescu şi-a pierdut nu numai simţul realităţii, dar chiar şi minţile, excelând în elogii lipsite de jenă la adresa lui Udrea şi având accese de furie la aflarea fotografiilor făcute acesteia la Paris în compania borfaşei Alina Bica. Este posibil sa se fi declanşat prematur un fenomen de senilitate, manifestat printr-o dependenţă totală şi necontrolată faţă de o persoană dubioasă şi nepotrivită.

În momentul arestării lui Dorin Cocoş, s-a dovedit că acest bişniţar nătâng nu putea încasa mită de zeci de milioane euro fără susţinerea soţiei pe care şi-o cumpărase pentru a o lăsa să fie cumpărată de alţii. Nici acest moment nu a fost înţeles de Traian Băsescu ratând şi de această dată şansa de a se distanţa de Elena Udrea.