Stimate domnule Ponta,
În calitate de membru al Uniunii Jurnaliştilor din Germania, sunt contactat deseori de diferite ziare şi reviste care îmi solicită părerea cu privire la anumite evenimente produse în România.
În ultimul timp am fost contactat de mai mulţi reprezentanţi ai diferitelor medii, care mi-au solicitat relatări şi interpretări cu privire la ultima vizită făcută de dumneavoastră în Dubai.
După cum ştiţi, în Germania preşedintele Wulff a trebuit să demisioneze din cea mai înaltă funcţie în stat ca urmare al unui scandal de corupţie de care întreaga presă s-a preocupat o lungă perioadă de timp.
După demisia sa, procuratura l-a trimis în judecată pentru primirea de foloase necuvenite.
În final totul s-a redus la achitarea a unei note de hotel în valoare de 300 de euro de către un om de afaceri, cu care acesta se afla în relaţii de prietenie şi care a achitat suma datorată cu propria sa carte de credit. Wulff a pretins că i-a restituit prietenului său în numerar această sumă, fapt care nu a fost crezut.
În cele din urmă, Wulff a fost achitat de instanţa de judecată, însă întreaga opinie publică a considerat că demisia sa a fost justificată.
Despre acest episod am relatat pe larg la acea vreme în blogul meu: http://laurentiustoian.wordpress.com/.
Mă adresez dumneavoastră cu rugămintea să mă ajutaţi în încercarea de a înlătura suspiciunile care domnesc aici în privinţa modului de comportare al dumneavoastră:
Aţi declarat că aţi achitat personal cheltuielile de deplasare în Dubai:
-Vă rog să-mi răspundeţi cât a costat biletul de avion şi cum a fost achitat de dumneavoastră, prin card sau în numerar?
-În cazul în care biletul de avion a fost achitat în numerar v-aş fi recunoscător dacă mi-aţi indica persoanele care au fost prezente şi care pot atesta acest lucru;
-În ce mod aţi achitat costul hotelului în care aţi locuit?
-Care a fost contribuţia dumneavoastră personală la nota de plată din barul în care v-aţi aflat cu prietenul dumneavoastră, domnul Sebastian Ghiţă;
-În ce mod şi în ce monedă v-aţi achitat această contribuţie personală la nota de plată din bar?
-Ce sumă din moneda statului respectiv s-a aflat în posesia dumneavoastră şi în ce mod aţi procedat la acest schimb de valută;
-La efectuarea oricărui schimb valutar se procedează la eliberarea unei chitanţe. Vă mai aflaţi în posesia chitanţei pe care aţi primit-o?
-V-aş ruga să detaliaţi care au fost celelalte cheltuieli ocazionate de vizita în Dubai şi modul în care acestea au fost achitate de dumneavoastră.
Închei mulţumindu-vă anticipat pentru concursul solicitat de mine, pentru lămurirea acestei întâmplări asupra căreia planează încă suspiciuni.
Cu stimă,
Laurenţiu Stoian


3 comments on “Întrebări rămase fără răspuns”