Cel care avea să devină pentru 13 ani prim-ministru al României a fost fiul unui modest profesor de liceu dintr-un oraș de provincie. A studiat dreptul însă cariera sa nu a avut un curs fericit.

Ca avocat nu s-a putut impune nefiind în stare nici măcar să-și câștige existența. S-a căsătorit cu o femeie mult mai în vârstă decât el care avea un fiu din altă căsătorie. Era amanta lui N.D Cocea. Scriitor și publicist cunoscut care a căutat să scape de o persoana devenita incomodă. Gheorghe Maurer trăia din subterfugii, a fost nevoit să accepte propunerea lui Cocea de care depindea în mare parte  din punct de vedere material mai precis trăind după urma lui.

După divorț a urmat a doua căsătorie cu fata unui proprietar de restaurant  denumit Săndulescu Ciulama, nume care se trăgea  din produsul oferit clienților lui.

De la soția sa am aflat tatăl acesteia s-a opus căsătoriei exprimându-se: „Nu vreau să-ți legi viața de clănțăul ăsta”.

Activitatea sa politică a început în Partidul Liberal care însă nu i-a împlinit așteptările de parvenire. Fără nicio ezitare s-a înscris în Partidul Național Țărănist, aripa condusă de Grigore Iulian.

Nici acest partid nu i-a adus notorietate și bunăstare. Pentru o perioadă de timp a fost angajatul lui Jean Dumitrescu care conducea un tripou, adică o casă semi-clandestină  în care se practicau jocuri de noroc.

Rolul lui Maurer era acela de a supraveghea jucătorii pentru ca aceștia să nu trișeze și să intervină atunci când din cauza pierderilor suferite deveneau recalcitranți. Cu statura sa impozantă Maurer se prezenta ca fiind jucător și nu un salariat al tripoului. Dacă era cazul Maurer îl apuca pe jucătorul recalcitrant de umeri și îl arunca în stradă, la nevoie  dându-i și un șut în spate pentru a nimeri mai bine în locul de destinație.

Ca atare activitatea lui Maurer era asemănătoare aceleia pe care o desfășoară astăzi angajații unor discoteci rău famate.

Jean Dumitrescu care ulterior a ajuns un bogat industriaș ne povestea cum aflându-se deseori cu Maurer la masă acesta își așeza soția lângă el încurajând-o să îi facă avansuri.

Doresc să explic cum  a putut ajunge proprietarul unui tripou  un industriaș bogat.

Acest lucru era frecvent în societatea aflată între cele doua războaie.

România de atunci nu era nici pe departe o societate închisă așa cum au descris-o comuniștii în încercarea lor în mare parte reușită de îndobitocire a poporului.

Prima mare reformă agrară a avut loc încă de pe timpul lui Cuza.

La scurt timp după sfârșitul războiului a avut loc o nouă reformă care a dat o mare lovitură marilor proprietari de pământ. În acest fel s-a îndeplinit o promisiune făcută țăranilor care luptaseră pe front cu speranța de a primi pământ.

Una din femeile noastre de serviciu a muncit o viață făcând economii din salariul ei foarte modest, ajutându-și familia de la țară și cumpărând continuu pământ. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial era o persoană bine înstărită . Puțin timp după aceea comuniștii i-au răpit întreaga avere iar ea a ajuns pe drumuri.

Mulți moșieri își neglijau pământurile și-și risipeau averea la Paris sau pierzând banii în cazinouri. Numeroase familii boierești sărăciseră în timp ce oamenii simpli, destoinici și harnici acumulau averi.

Malaxa a început prin a lucra într-un modest atelier de reparații pentru ca mai târziu să devină cel mai bogat om al țării, apropiat la regelui și mare finanțator  al acestuia cât și al amantei sale.

Am petrecut  revelionul 1947-1948 în casa pe care și-o inaugura Jean Dumitrescu, această casă cu trei etaje și cu lift interior se află și astăzi pe strada Popa Soare. Printre numeroșii invitați se aflau politicieni cunoscuți, avocați vestiți, profesori universitari și generali. Casa era dotată cu telefoane interioare în fiecare cameră, iar la  buna dispoziție a oaspeților contribuia o mică orchestră, dar și un pick-up american cum nu se mai văzuse până atunci și care putea schimba automat până la 20 de plăci de patefon.

În salon se găsea o mobilă Aubusson de cea mai bună calitate. S-au servit icre negre, șampanie franțuzească și cele mai alese bunătăți. La unul dintre etaje se afla barul unde de asemenea, cine dorea, se putea retrage fiind servit de chelneri la fel de stilați.

La ultimul etaj se afla piscina imensă, egală cu întreaga suprafață a palierului.

La mai puțin de 6 luni a intervenit naționalizarea, iar Jean Dumitrescu a fost izgonit din casă fiind nevoit să locuiască împreună cu soția și cei doi copii ai săi în  doua camere cu dependințe comune.

Pentru a se putea întreține soția sa cosea fețe de mese pe care le vindea, iar fostul industriaș confecționa pungi de hârtie pe care de asemenea le vindea. Hrana lor consta din oase pe care le cumpărau stând ore întregi la coadă.

Este de prisos să arăt că Maurer aflat deja în fruntea bucatelor nu a făcut nici cea mai mică încercare de a-l ajuta pe binefăcătorul său de care s-a distanțat total.

Reluând evoluția carierei lui Maurer, în disperare de cauză acesta și-a oferit serviciile Partidului Comunist.

La acea dată Partidul Comunist avea un  număr de 300 de membri dintre care 90% nu era de naționalitate română. Conducerea partidului era numită de Comintern fiind declarată ca de altfel în toate țările o secție a acestuia.

Maurer a apărut ca avocat în procesele comuniștilor fără a deschide gura în fața instanței și fără a avea nimic de spus. Conducerea apărării o avea întotdeauna Lucrețiu Pătrășcanu, personalitate cunoscută provenind dintr-o familie de intelectuali. Și de această dată Maurer nu s-a mărginit la rolul său decorativ nefăcându-se remarcat prin nimic.

În 1941 este internat în lagărul de la Târgu Jiu unde are șansa unică de a-l cunoaște pe Gheorghiu Dej, s-a apropiat de acesta și s-a subordonat pe deplin electricianului semianalfabet.

La 6 martie 1945 în guvernul Petru Groza lui Gheorghiu Dej i se încredințează ministerul transporturilor, iar Maurer este numit subsecretar de stat.

Maurer se apropie tot mai mult de Gheorghiu Dej care era un om stângaci, marcat de cei 12 ani petrecuți în pușcărie și neștiind să pună furculița în gură. Cei doi petrec tot mai mult timp împreună cutreieră restaurantele și intră în lumea artiștilor dornici să se agațe de noua putere. Gheorghiu Dej învață ce înseamnă un vin bun, în ce ordine se servește acesta în funcție de felul de bucate, cum se ține paharul în mână și toate acestea datorită lui Maurer. Partidul Comunist care la Conferința Națională din  1945 avea 1000 de membri se mărise considerabil datorită celor avizi  să beneficieze de șansa produsă de schimbarea intervenită și care se afla în prim curs. Comuniștii nu dețineau însă întreaga putere și din această cauză aveau nevoie de bani pe care și-i procurau în mod ilegal. Ziarul Dreptatea aparținând partidului lui Maniu a dezvăluit o delapidare uriașă produsă la ORAP, oficiu  pentru colectarea pieii. S-a declanșat o anchetă severă în cadrul căreia la percheziția efectuată au fost ridicate registre și materiale compromițătoare care ilustrau nu numai însușirea ilegală a unor sume imense, dar și implicarea directă a lui Gheorghiu Dej. Șeful oficiului, un anume Farcaș a intrat în panică amenințând să dezvăluie totul mai ales că personal nu beneficiase de niciun folos. Se spune chiar că Farcaș  ar fi încercat să îl șantajeze pe Gheorghiu Dej. Pentru a-l liniști, acesta din urmă l-a trimis pe Maurer care a avut cu Farcaș o întrevedere între patru ochi. Imediat după aceea s-a anunțat că Farcaș s-ar fi sinucis aruncându-se de la etajul 8 al blocului Creditul Minier. În surdină s-a zvonit că Maurer ar fi fost acela care l-ar fi ajutat pe Farcaș să facă gestul fatal.

Gheorghiu Dej a dat în judecată ziarul Dreptatea pentru calomnie. La proces oferindu-se ca apărători avocați renumiți care din lichelism doreau să se pună bine cu comuniștii.

Procesul a fost de durată între timp acoliții Moscovei dobândind tot mai multe poziții în aparatul de stat aceasta petrecându-se în preajma alegerilor din 1946  despre care se știa că vor fi falsificate și câștigate de comuniști.

Totul s-a mușamalizat și mistificat și bineînțeles nimeni nu a fost tras la răspundere.

Perioada descrisă până în prezent se afla în plin  avânt stalinist. Potrivit învățăturii lui Stalin dușmanul trebuie căutat întotdeauna în propriile rânduri. Aceasta însemna că niciun membru al puterii nu avea voie să se simtă în siguranță și trebuia să știe că în orice clipă poate să fie trimis la moarte sub pretextul  unei trădări sau altor acuzații inventate. Numai în acest fel se putea asigura stabilitatea tiraniei.

Conform practicii adoptate in 1934-1938 partidele frățești din țările socialiste au trecut și ele la epurări masive în propriul lor aparat de partid.

În Ungaria a fost arestat și condamnat la moarte Laszlo Rayc, post viceprim-ministru împreună cu mulți alți fruntași ai partidului.

În Cehoslovacia a fost între alții executat fostul ministru de externe Slansky. În Bulgaria, Traicho Kostov.

La ordinul lui Stalin și sub supravegherea consilierilor sovietici împânziți peste tot până la nivelul de șef de direcție a fost arestat în 1948 Lucrețiu Pătrășcanu, apărătorul comuniștilor devenit ministru de externe.

A urmat o lungă  anchetă în care se încerca implicarea altor fruntași ai Partidului Comunist fără a se ști precis cine anume va fi acuzat și arestat. Unul din cei care a fost direct periclitat era Ion Gheorghe Maurer. Aripa stalinistă a comuniștilor români condusă de Ana Pauker și Vasile Luca  încercau prin Maurer să ajungă la Gheorghiu Dej care era pentru ei un concurent.

Maurer a reușit să își țină gura știind că Dej constituia pentru el singura șansă. De adăugat că Maurer prin declarațiile sale nu a făcut nimic pentru a-l disculpa pe Pătrășcanu despre care știa mai bine decât oricine că este complet nevinovat. Pătrășcanu îl punea în umbră pe Maurer atât prin originea familiei sale, cât și prin valoarea sa de intelectual recunoscut care dirijase apărarea comuniștilor în procesele  care le fuseseră intentate acestora.  Maurer avea deci motive să se bucure de dispariția lui Pătrășcanu și chiar să încurajeze dispariția acestuia.

Rolul lui Maurer în cadrul evenimentelor legate de arestarea și anchetarea lui Pătrășcanu este descris în cartea sa,  de Belu Zilber principalul martor în procesul acestuia și cel care i-a cunoscut foarte bine pe amândoi.

Au urmat lupte acerbe între adepții lui Gheorghiu Dej și cei ai Anei Pauker. În final au învins comuniștii autohtoni care au obținut aprobarea lui Stalin pentru înlăturarea lui Ana Pauker și acoliților ei.

Motivele pentru care Stalin și-a dat acest acord sunt multiple:

Stalin a fost întotdeauna un mare antisemit fiind însă suficient de inteligent pentru a-și masca aceste resentimente și a se folosi de evrei atâta timp cât a putut și cât i-a fost necesar.

După război Stalin a sperat că prin intermediul evreilor să obțină un împrumut de la americani necesar imperios construcției țării distrusă complet după război. Americanii au refuzat însă datorită ocupării samavolnice a țărilor denumite mai apoi socialiste și a refuzului lui Stalin de a proceda la reforme democratice în propria țară.

Odată cu crearea statului Israel, Stalin a constatat cu durere că până și cei mai fideli adepți ai săi  de origine evreiască considerau Israelul ca fiind patria lor, devotamentul lor mergând până la această graniță.

Din acest moment Stalin s-a simțit trădat de evrei în care a considerat că nu mai poate avea încredere, a dat curs liber sentimentelor lui antisemite și a făcut pregătiri minuțioase pentru organizarea unui holocaust. Dacă Stalin nu ar fi decedat ororile ar fi întrecut nu mult pe cele cauzate de Hitler.

A fost arestată, torturată și trimisă în închisoare soția lui Molotov, cel mai apropiat colaborator al său și fost prim-ministru al Uniunii Sovietice.

Pentru Stalin era o veche tactică aceea de a aresta soțiile și rudele apropiate ale celor mai fideli colaboratori ai săi.

Soția mareșalului Budionîi  a fost de asemenea arestată ca și aceea a lui Kalinin, președintele statului.

Fratele lui Lazăr Caganovich, membru în biroul politic, a fost de asemenea arestat. După un timp Stalin l-a întrebat pe acesta pe un ton neutral dacă nu consideră că fratele său ar trebui grațiat, Caganovich și-a dat seama că este testat și a refuzat să-și exprime punctul de vedere spunând că acesta se raportează în funcție de vinovăția sa declarându-se cu totul de acord să își execute pedeapsa dacă se face vinovat.

Soția lui Molotov a fost aceea care după sinuciderea celei de-a doua soții a lui Stalin a avut grijă de acesta, a preluat obligațiile casnice și l-a înconjurat cu toată atenția pe cel pentru care avea o adevărată venerație.

Din dispoziția lui Stalin soția lui Molotov, care era evreică, s-a întâlnit cu Golda Meir, ministru de externe al Israelului cu care a închegat relații de amiciție. Acest simplu  fapt îl făcea pe Stalin să nu mai poată avea încredere într-o persoană care s-a deplasat în străinătate, având posibilitatea să vadă și altceva decât paradisul sovietic.

Reamintesc că majoritatea diplomaților sovietici  erau arestați și executați imediat după revenirea lor în țară. Din această cauză mulți dintre ei au preferat să se sinucidă sau au solicitat azil politic, după care o mare parte dintre ei au fost asasinați de echipele speciale acționând conform ordinului lui Stalin.

După încheierea Războiului Civil din Spania, la care Uniunea Sovietică a participat cu trupe, s-a procedat la executarea celor mai mulți din cei întorși din patrie.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial,  milioane de prizonieri sovietici se aflau pe teritoriul Germaniei, odată repatriați au fost cu toții trimiși în Siberia împreună cu familiile lor, o mare parte din  acestea pierind în lagăre sau ca urmare a muncilor grele la care erau supuși.

Stalin a pregătit cu răbdarea lui asiatică modul în care avea să se răzbune pe întreaga populație evreiască.

S-a înscenat un complot vizând asasinarea lui Stalin de către medicii Kremlinului, cei mai mari profesori și somități, dar care aveau ghinionul să fie evrei. După torturi sălbatice aceștia au mărturisit tot ce li se cerea. Au fost condamnați la moarte și urmau să fie executați, dacă nu ar fi intervenit decesul dictatorului roșu.

Conform metodei lui perfide, Stalin i-a determinat pe evrei să ceară ei însuși să fie trimiși în regiuni îndepărtate pentru a fi  feriți de mânia îndreptățită a poporului sovietic. Printre alții cunoscutul scriitor Ilia Ehrenburg a adresat un astfel de apel în care îl implora pe Stalin să îi pună la adăpost pe conaționalii lui.

Ilia Ehrenburg a fost în timpul războiului principalul propagandist al lui Stalin care insufla populației și soldaților sovietici sentimente de ură fără margini față de Germania și cetățenii acesteia. „Ucideți bravi soldați ai Armatei Roșii, ucideți și copiii aflați în pântecele femeilor germane, îndestulați-vă din corpul acestora pentru a nimici mitul lor de rasă superioară”.

„Meritele” lui Ilya Ehrenburg și serviciile aduse de acesta nu au fost de ajuns pentru a-l proteja pe acesta de măsurile plănuite de Stalin care dorea să nimicească întreaga minoritate evreiască.

În acest context al pornirilor lui Stalin și a măsurilor pe care acesta se pregătea să le adopte, Ana Pauker, care era evreică a fost sacrificată de Stalin, care și-a dat acordul pentru înlăturarea acesteia sugerând lichidarea ei.

În  1952  Ana Pauker a fost arestată și supusă la început, la torturi ușoare. Vasile Luca, principalul ei susținător, a fost supus unor torturi sălbatice, condamnat la moarte și executat.

Cu abilitatea sa deosebită Stalin și-a dat seama că în momentul respectiv românii au prejudecăți față de evrei și că ar accepta cu greu în fruntea partidului o femeie.

Gheorghiu  Dej avea avantajul de a fi fost ceferist, iar căile ferate aveau o mare importanță în asigurarea transporturilor bogățiilor țării care erau transferate în Rusia. Dej își crease o mare popularitate printre lucrătorii căilor ferate acesta fiind unul din motive pentru care a fost preferat ca satrap.

De îndată ce și-a înlăturat cei mai de temut adversari, începând cu 1952 Gheorghiu Dej își consolidează poziția și începe să-și promoveze la început  cu prudență oamenii săi. Unul din aceștia este Maurer care pentru început trebuie să se mulțumească cu postul de vicepreședinte al Comitetului pentru Răspândirea Științei și Culturii.  Avea un salariu numai de 1000 de lei, dar nu făcea nimic și i se pusese la dispoziție o mașină cu care mergea la vânătoare.

După un timp Maurer este numit prim-arbitru de stat, adică șeful a ceea ce aproximativ astăzi se cheamă Contencios Administrativ. Leafa era cu mult  mai mare, dar a continuat consecvent să nu facă nimic. Venea împreună cu câinele înainte de a pleca la vânătoare și se interesa pur statistic de câte dosare au fost soluționate de fiecare arbitru.

Următoarea poziție este aceea de director al Institutului de Științe Juridice  unde îi avea ca directori adjuncți de profesorul Ionașcu și pe Baraș. Acesta din urmă a scris în revista intitulată Justiția Nouă un articolaș ideologic în spiritul învățăturii marxist-leniniste, articolul fiind însă semnat de Maurer.

Pe baza acestui articol și fără nicio altă lucrare publicată, Maurer este numit membru al Academiei Române.

În 1957 este numit ministru de externe pentru ca numai un an mai târziu să devină președintele prezidiului Marii Adunări Naționale ( funcție de șef de stat). Trei ani mai târziu devine prim-ministru funcție pe care o păstrează până în anul 1974.

Lui Maurer i se datorează în mare parte alegerea lui Ceaușescu în fruntea partidului. L-a sprijinit pe acesta considerându-l un prost pe care îl va putea manevra. S-a dovedit că de data aceasta s-a înșelat în mod amarnic. Maurer a fost înlăturat de Ceaușescu în anul 1974, dar a continuat să își păstreze privilegiile având două mașini la dispoziție, o vilă de lux în cartierul Primăverii și gărzi de corp. După cum am arătat anterior părinții mei au cunoscut-o pe cea de-a doua soție a lui Maurer cu care au continuat să întrețină relații.

Maurer ne-a făcut o primă vizită la Bran în 1945, fiind adus de fratele său, un medic cu care părinții mei se aflau în relații de amiciție. Într-o vreme în care Maurer avea venituri limitate, dar beneficia de mașină și se ducea în fiecare săptămână la vânătoare, a cunoscut-o pe cea care urma să îi devină cea de-a treia soție. Elena era o fostă prostituată din Moreni și care s-a aflat pe șosea în momentul în care Maurer circula cu mașina lui, i s-a făcut cu mâna, iar Maurer a oprit, a făcut cunoștință cu ea și au ajuns la relații intime care s-au perpetuat.

Trecutul acestei femei îmi este cunoscut din mai multe surse, eu însumi am fost judecător la Câmpina în circumscripția căreia se afla și orașul Moreni. Datorită activității mele a trebuit să mă deplasez de mai multe ori la Moreni, iar unul din asesorii mei populari, un om deosebit de serios și la locul lui era un maestru din Moreni (asesorii populari erau judecători desemnați de partid odată cu reforma justiției din 1947 efectuată de Lucrețiu Pătrășcanu). Acest asesor popular mi-a mărturisit discret trecutul soției primului-ministru, care era cunoscută de întregul oraș.

Tot la Câmpina am  fost chiriașul inginerului Chițan, un om deosebit de capabil și care se apropia de 60 de ani.  Era directorul tehnic al unei mari uzine din Brașov ce făcea săptămânal naveta la Câmpina. Directorul lui general era un tânăr inginer provenit dintre muncitori, un om limitat, dar cu destul de mult bun simț. Atunci când se reîntorcea acasă, inginerul Chițan trebuia să îl suporte și pe șeful său pe care îl lua cu el. Împreună am petrecut de multe ori stând la masă și savurând un vin bun. Inginerașul era din Moreni și tot el mi-a confirmat fără să îl provoc trecutul celei devenite soția lui Maurer.

Revin la cea de-a doua soție, aceasta a relatat părinților mei că Maurer în ciuda relației conjugale de care nu avea cunoștință, dar pe care o presupunea, nu avea intenția  de a divorța. Relația cu cea care la propriu și la figurat era adunată de pe stradă, era considerată de el o aventură și nimic mai mult, cu toate că amanta ajunsese să-i facă acestuia bagajele la încheierea sejurului de vânătoare.

Desfăcând valiza soțului său, soția legitimă are surpriza unică de a găsi în bagaj un rahat de om, pe care amanta îl pusese tocmai ca un mesaj pentru a-și afirma prezența. Descoperirea a scos-o din sărite pe soția înșelată care și-a pierdut cu totul cumpătul, a provocat scandal și l-a izgonit pe Maurer afară din casă. Acesta nu a mai avut altă soluție decât să se refugieze la amantă și ulterior să legalizeze această legătură dezonorantă.

Din nefericire pentru ea, soția înșelată nu a întrezărit ascensiunea ulterioară a lui Maurer care așa cum am arătat anterior în perioada respectivă realiza venituri modeste.

Ulterior Maurer îi plătea fostei sale soții din salariul propriu o sumă de 500 de lei lunar. Banii nu erau dați niciodată de el sau trimiși cu poșta, ci era înmânați de cea care îi devenise soție și care o primea pe predecesoarea sa în bucătărie, după repetate amânări, având grijă de fiecare dată să o umilească și împiedicând-o să o vadă fostul soț.

Cea de-a doua soție a lui Maurer mi-a prezentat și mai multe scrisori ale acestuia scrise de mână și cu greșeli gramaticale.

Maurer a avut un singur prieten, pe profesorul Cornel Cărpinișan, o rudă a  tatălui meu, chirurg de renume cu care se ducea de fiecare dată la vânătoare.

Cărpinișan câștiga la acea vreme de 30 de ori mai mult decât Maurer care își făcea veacul în casa lui bând și mâncând tot ce îi poftea inima. Soția lui Cărpinișan, doctoriță și ea, îi cosea puloverele ponosite. Devenind foarte mare Maurer și-a uitat fostul prieten și s-a distanțat cu totul de el.

Atunci când Cărpinișan a făcut o hepatită severă infectându-se de la sângele folosit pentru transfuzie în cazul unei operații, a avut nevoie de medicamente scumpe care nu se găseau în România. Prin intermediul soției sale a apelat la Maurer care însă a refuzat să îl ajute. Starea lui Cărpinișan s-a înrăutățit treptat și în cele din urmă a decedat. La înmormântarea lui a venit elita intelectualității românești și mulți din iluștrii lui colegi. Maurer nu a trimis nici măcar un buchet de flori sau o carte de condoleanțe.

Aceasta este adevărata față a omului în fața căruia mulți români induși în eroare de propaganda comunistă și neocomunistă continuă să se închine și astăzi.