Aştept cu interes să văd ce se va întâmpla în continuare în PSD. Judecând după ce a însemnat domnul Mircea Geoană pentru ministerul Afacerilor Externe, nimic bun. Cei care au sesizat că noul preşedinte PSD poate fi o unealtă perfectă au scăpat din vedere un aspect important: unealta tinde să se ia în serios. Un politician nevertebrat ca Geoană nu-şi pune nicio secundă întrebarea ce interese obscure l-au propulsat într-o postură sau alta. Se ia în serios şi se înconjoară de indivizi de aceeaşi teapă. Iar celor care încearcă să-l crediteze cu imaginea unui tânăr politician “reformator”, le voi spune că Geoană este principalul vinovat pentru transformarea MAE într-un SRL. Nu numai abuzurile pe care le-a săvârşit în ţara cu imobilele de serviciu sau găinăriile cu autoturismele aduse prin “repatriere”, bâlbâielile cu care încearcă să justifice averea în declaraţiile pe care le-a dat, ci mai ales protejarea şi avansarea în diplomaţie a unor indivizi care nu au alte merite decât că au girat la rândul lor afaceri din care domnul Geoană a avut de profitat. Dar despre toate acestea voi scrie în detaliu cu o altă ocazie.

“Încredere, lovele şi mucles!”

În cele cateva luni de când am decis să atrag atenţia că Ministerul Afacerilor Externe are nevoie de o epurare, m-am izbit nu numai de inerţia noilor guvernanţi, grăbiţi doar să trâmbiţeze reforma, dar şi de tăcerea, chiar dacă plină de speranţă, a celor direct interesaţi de curăţenia din diplomaţia română. Cei mai mulţi invocă obedienţa faţă de regulamentul MAE, care seamană mai puţin cu codul deontologic al unei profesii nobile, şi mai mult cu recomandarea unui amic avocat către clienţii săi rromi: “încredere, lovele şi mucles!”. O posibilă explicaţie a încetinelii cu care se operează schimbarea în MAE am găsit-o şi în corespondenţa ce mi-a fost adresată: “M.R. Ungureanu este şantajat. Sunt sigur, pentru că ştiu ce informaţii se deţineau despre el încă din 1999-2000 (…) Ţara se duce dracului şi asta pentru că nu au onoare şi se cred de neînlocuit. În plus sunt legaţi de afaceri murdare între ei. Sunt cu toţii şantajabili şi renunţarea la poziţiile pe care le deţin în toate structurile centrale şi locale ar însemna sinucidere.”

Mare şi tare în CC – UTC, mare şi tare în MAE

După două interpelări şi şase articole constat că au fost rechemaţi trei ambasadori şi câţiva consuli. Câţiva dinozauri au fost scoşi la pensie. Dar nu toţi. Domnul Arxente Frasincar care a îndeplinit vârsta pentru retragere încă din luna februarie a acestui an, după ce s-a asigurat ca toţi “puii” săi, pe care i-a clocit încă de pe vremea când era mare şi tare la CC – UTC, sunt bine merci în locuri calde, lasă, e adevărat, postul de director la Resurse umane, dar pentru cel de consul general la Vârşeţ. De altfel şeful său, mai tânărul Mugurel Buje, care era ditamai instructorul la CC-UTC în perioada 1980-1989, stă şi el cu valizele făcute ca să-i ia locul domnului Tănase Joiţa la Strasbourg. După ce şi-a dat singur gradul de ministru plenipotenţiar, şi-a făcut soţia ministru consilier, se pregăteşte să reprezinte România într-unul dintre cele mai sensibile posturi, acum în preajma aderării la Uniunea Europeană. Mugurel Buje se duce să-i ţină de urât unui alt protejat al domnului Mircea Geoană: Lazăr Comănescu, cel care aşa cum spun colegii săi din MAE, “deţine toate secretele incredibilei istorii a încheierii negocierilor pentru aderare de către PSD, în decembrie 2004.” Un alt diplomat pregătit să plece la post este domnul George Ciamba. Dumnealui va fi, nici mai mult nici mai puţin, ambasadorul României la Varşovia. Descris de colegii săi ca fiind “un hilar secretar de stat”, cu ajutorul căruia Geoană a blocat ascensiunea domnului Titus Corlăţean, Ciamba este un modest ingineraş sprijinit de mămica, tartoriţa Centralei Tricotajelor care îi găsise un post la o fabrică din subordine şi a reuşit, din decembrie 1990, să-i dea un brânci plodului direct la cabinetul ministrului de Externe.

Consuli cu surprize

Cine are cât de cât curiozitatea de a cerceta cine sunt consulii generali pe care i-a trimis MAE în lume poate avea multe surprize. Astfel la Izmir, în Turcia, se află un personaj al cărui curriculum vitae spune multe despre “afilierea” sa: domnul Mircea Neaţă s-a specializat ca inginer în 1975 în Germania şi a lucrat din 1978 până în 1980 la Industrialexport în Siria şi Iordania, iar din ’88 pana in ’90 a lucrat pentru ARCOM la Tripoli. De aici a “aterizat” direct la ambasada din Paris. Comportamentul său abuziv a băgat un om în spital, a cărui unică vină şi ghinion totodată, a fost repartizarea sa ca şofer-intendent la consulatul din Izmir. Destinaţiile mai depărtate, asemeni Hong Kong-ului, pot fi locuri ideale pentru diplomaţi de genul domnului Grigorie Lungu. În perioada 1963-1965 a fost impegat de mişcare la autobaza Brăila. Din 1967 a lucrat la Cancelaria CC-PCR, iar din 1990 intră în MAE direct la cabinetul ministrului! La München, ca pentru a confirma butada “la vremuri noi, tot noi!” este Consul General domnul Mihai Botorog: referent relaţii internaţionale la CC-UTC între 1975-1984 şi secretar al Federaţiei Mondiale a Tineretului Democrat din 1984 până în 1989.

Oare cât de adânc trebuie să “sape” domnul ministru Mihai Ungureanu pentru a înlocui toată această pletoră de utecişti–securişti? La New York, de exemplu, de unde a fost rechemat Consulul General, cel care asigura interimatul, domnul Nino Pavoni, a fost înainte de 1989 reprezentantul în SUA al întreprinderii de comerţ exterior Romanoexport. Atât de bine i-a gestionat fondurile, că nu a mai îndrăznit să revină în ţară după Revoluţie. Domnul Geoană căruia Pavoni i-a botezat unul dintre copii, l-a considerat foarte potrivit pentru postul de consul şi l-a recuperat în 2001.

“Toată lumea este la limita nervilor”

În încheiere voi reproduce un fragment din scrisoarea unui diplomat în care este foarte plastic descrisă atmosfera din ministerul Afacerilor Externe: “Imaginea cabinetului ministrului, diriguit de Cornel Feruta (n.a. un june căruia îi este ruşine să scrie în c.v. că a absolvit Grupul şcolar agricol din Balş), aduce cu cea a unei secţii de poliţie: toată lumea este la limita nervilor, mişună SPP-işti şi interpuşi prin fumul greu de ţigări; consilierele foliculinare ale ministrului sunt pe post de vechili şi schimbă instrucţiunile după stările (dispoziţiile) beizadelei. Aceasta nu apare printre salariaţii ministerului decât la conferinţele de presă şi îi priveşte prin ochelarii cu dioptrii aseptizante (…) Nu în ultimul rând, ţin să readuc în prim plan starea de nesfârşită convalescenţă, atmosfera de lazaret, în care bolnavii umblă în pijamale şi papuci. O masă de diplomaţi sau cvasi-diplomaţi PSD se prelinge pe culoare şi aşteaptă, din posturi simbolice, lansarea de pe noi trambuline…”
Domnule ministru aţi semnat tratatul pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Până în 2007 mai e puţin timp, dar foarte mult de lucru. Suntem în a douăzeci şi cincea oră. Nu aţi făcut încă nimic din ceea ce aţi promis şi iată, timpul deja a expirat.

Eugen Mihăescu