Dragi concetăţeni,

Cunosc relativ bine Germania şi preţuiesc foarte mult această ţară. Cu toate acestea mă număr printre aceia care s-au hotărât să trăiască în ţara în care s-au născut. Având şansa de a putea vizita Germania am luat cunoştinţă de multe dintre fenomenele care i-ar putea interesa pe români. Intenţionez să vă relatez câteva din observaţiile pe care le-am făcut cu ocazia deplasărilor mele în Germania, observaţii pe care desigur le-am făcut cu ochi de turist, dar care poate tocmai din acest motiv să vă intereseze în mod deosebit. Doresc nu numai să mă rezum la relatări, ci să încerc crearea unui dialog cu dumneavoastră, motiv pentru care vă invit să vă arătaţi interesul pentru iniţiativa mea, intrând în dialog cu mine şi promiţându-vă la rândul meu că mă voi strădui să vă răspund la toate întrebările care vor fi de interes pentru dumneavoastră.

Relaţiile de muncă din Germania

Deseori am auzit oameni plângându-se de dificultăţile legate de deplasarea lor la locul de muncă. Cei pe care îi ascultam erau revoltaţi de faptul că trebuiau să facă zilnic naveta 20 sau chiar 30 de km. Mulţi dintre ei manifestau o nemulţumire agresivă şi vizavi de faptul că locul de muncă aflat în acelaşi oraş se află totuşi la o distanţă apreciabilă de locuinţa lor. În sfârşit nu de puţine ori am întâlnit persoane care îşi manifestau insatisfacţia că locul de muncă nu se află vizavi de blocul în care locuiesc sau eventual pe acelaşi palier.

Veninând în Germania am fost surprinsă să aflu că o mare parte a salariaţilor se deplasează zilnic 150 de km până la locul de muncă. Nu numai că nimănui nu îi trece prin cap să se plângă, dar dimpotrivă pentru cei mai mulţi aceasta reprezintă libera lor alegere.

Majoritatea salariaţilor provin din mediul rural, bineînţeles trebuie avut în vedere că satul german nu numai că nu oferă o diminuare a condiţiilor de confort, dar dimpotrivă, oferă avantaje reale în raport cu viaţa de oraş.

Pe lângă faptul că toate satele beneficiază de canalizare şi şosele asfaltate, acestea au săli de sport, ştranduri care de multe ori pot fi considerate de lux şi magazine mai variate decât cele aflate la oraş.

În oraşele germane s–a făcut simţit un proces de reducere masivă a magazinelor şi restaurantelor particulare. În locul acestora au apărut marile lanţuri de magazine având o calitate inferioară celor existente anterior şi în orice caz lipsite de atmosferă.

Dimpotrivă, la ţară s–a păstrat în mare parte comerţul particular care se caracterizează printre altele cu serviabilitatea maximă faţă de clienţi care în mare parte sunt cunoscuţi.

Un avantaj esenţial îl constituie casele pe care le au în proprietate cei care locuiesc la ţară. Preţul unei locuinţe este determinat în cea mai mare parte de costul terenului de construcţie, ori la ţară a existat teren de construcţie în suficientă măsură. Copiii şi-au construit case pe terenurile dăruite de părinţi, iar construcţia a fost efectuată în cea mai mare parte prin aportul propriu şi cu ajutorul vecinilor, care la rândul lor au fost sau aşteptau să fie ajutaţi.

În acest fel în Germania se găsesc un mare număr de locuitori care locuiesc la ţară în case proprii şi care au refuzat să se mute în oraş, preferând să parcurgă mari distanţe în fiecare zi până la locul de muncă. Pe lângă economia realizată prin neplata chiriei, care este apreciabilă, ei se bucură de un confort aproape de neimaginat în oraş. Majoritatea locuinţelor din Germania se compun din 2 sau 3 camere. La ţară proprietarii de case beneficiază de un spaţiu cu mult mai mare, ca să nu mai spun de grădina la care aceştia ţin atât de mult.

Mai există şi o altă categorie de oameni aflaţi la oraş şi care nu şi-au găsit un loc de muncă potrivit calificării lor decât la o distanţă apreciabilă de casă. Şi aceştia au acceptat situaţia şi niciunul dintre ei nu a înţeles niciodată să se plângă de efortul suplimentar pe care sunt nevoiţi să îl facă.

O altă caracteristică a procesului muncii îl constituie faptul că marea majoritate a salariaţilor se declară cel puţin aparent mulţumiţi cu munca lor.

Am putut observa într-unsupermarket o vânzătoare tânără şi atrăgătoare care era evident stresată de avalanşa de clienţi. Cineva a avut inspiraţia nu tocmai fericită de a-şi exprima înţelegerea care putea avea aerul unei compătimiri legat de stresul căruia trebuia să îi facă faţă. Imediat vânzătoarea s–a simţit obligată să îl contrazică hotărât pe cel care de fapt a fost animat de sentimente pur omeneşti. Ea a afirmat că efortul nu reprezintă pentru ea niciun fel de stres, că atât munca, cât şi natura acesteia îi face plăcere, în special contactul pe care îl are cu oamenii.

În Germania nimeni nu va recunoaşte că are dificultăţi în muncă, aceasta presupunând o acceptare a faptului că nu este în stare să facă faţă sarcinilor pentru care este plătit. Concurenţa este motorul societăţii capitaliste şi în cadrul acestei lupte acerbe nu se face niciun fel de concesie şi nu există nicio milă.

Relaţiile dintre colegi se rezumă la politeţe şi amabilitate formală. În general se evită să se vorbească de problemele personale sau familiale, aceasta pentru a nu da posibilitatea să fie înregistrate punctele slabe care ar putea conduce la concluzii negative cu privire la posibilităţile de realizare a prestaţiilor aşteptate de angajator.

Avansurile sau chiar complimentele făcute de bărbaţi colegelor de muncă sunt nepermise sau în orice caz prost primite. Femeile nu doresc să fie privite ca femei la locul de muncă, iar angajatorul nu vede cu ochi buni o legătură care ar putea evolua nefericit şi ar conduce la deteriorarea climatului de muncă. În astfel de cazuri se procedează la concedierea unuia dintre parteneri sau chiar a amândurora.

Un alt element care m–a impresionat a fost modestia şi spiritul de economie care îi caracterizează pe cetăţeniigermani.

În Germania nu se cunoaşte tendinţa omului de a arăta mai mult decât ceea ce este. L-am întrebat pe un domn care arăta foarte bine şi care manifesta cunoştinţe tehnice fondate, dacă este inginer. Mi-a răspuns prompt că nu este decât mecanic.

În procesul de învăţământ nu se cunoaşte goana după obţinerea cu orice preţ a unor titluri academice. Baza bunăstării Germaniei şi virtutea de secole a acestei ţări a constituit–o masa de meseriaşi excepţional de calificaţi. Încă după băncile şcolii elevii se orientează spre o meserie şi încearcă să obţină un loc de calificare, care se bazează atât pe cunoştinţe teoretice, cât şi pe practică. Marile întreprinderi, dar şi mare parte din cele mici şi mijlocii au secţii întregi în care nu se produce şi în care maeştrii au rolul de a-i învăţa pe cursanţi meseria în care care aceştia doresc să se califice. Obţinerea unui loc de calificare nu este deloc un lucru uşor. Locurile sunt limitate şi criteriile de selecţie deosebit de severe. Pentru cel care doreşte să devină electrician acesta trebuie să aibă note foarte bune la matematică şi fizică pentru a nu fi eliminat din start.

Nu lipsit de importanţă este şi firma la care cel în cauză este calificat într–o anumită meserie. Pentru ca cineva să fie primit la Siemens sau la Bayern trebuie să treacă de teste foarte severe. Dacă reuşeşte să treacă probele teoretice şi practice trebuie să susţină un examen şi mai sever la camera de comerţ. Presupunând că 150 de participanţi au trecut peste toate aceste obstacole trebuie arătat că numai aproximativ 30 dintre ei sunt anagajaţi de firma la care au fost calificaţi. Cei rămaşi pe dinafară trebuie să îsi caute singuri un loc de muncă, lucru în care pornesc cu mare atu, acela de a fi fost calificaţi de o firmă de prestigiu, astfel încât şansele lor sunt destul de mari.

Am aflat că cei mai mulţi dintre oamenii aflaţi în poziţii superioare se preocupă pentru copiii lor nu neapărat pentru un studiu universitar, ci şi pentru meserii practice. Astfel, mulţi deputaţi sau secretari de stat căutau pentru fiii lor un post de maseur sau de fizioterapeut.

Am locuit într-un apartament de lux care a fost închiriat de la un medic vestit care avea o clinică particulară de chirurgie plastică şi care câştiga foarte mult.

Apartamentul în care am locuit era închiriat de soţia medicului, o dată pentru a mai obţine un venit, dar mai ales pentru avantajele fiscale, care îi permiteau să scadă de la impozit costul renovărilor şi al investiţiilor.

Fiica acestor oameni era studentă la medicină, dar fratele ei era tâmplar. Pentru părinţi nu a constituit o tragedie că fiul lor nu a obţinut note bune în liceu şi nu a putut să studieze. Ca tâmplar s–a asociat cu un alt tânăr şi a deschis un atelier de succes axat în special pe livrarea de uşi la locuinţe. Nici în familie şi nici în societate fiul lor nu a fost si nu s–a simţit inferior sau discriminat.

Am mai cunoscut o pereche de oameni viguroşi care între timp însă ieşiseră la pensie.

Domnul respectiv a studiat 3–4 ani fizica într–un oraş situat la oarecare depărtare de soţia lui, care în calitate de modestă funcţionară îi finanţa studiul. Acest studiu s–a dovedit însă fără succes, domnul respectiv petrecându–şi timpul prin restaurante. În momentul în care eşecul lui a fost evident soţia sa a pus piciorul în prag şi l–a obligat să lucreze. Şi-au cumpărat un loc de construcţie în condiţii foarte avantajoase la acea vreme şi şi-au construit o casă compusă din parter, etaj, cramă, grădină şi seră.

Această casă au ridicat-o în cea mai mare parte prin eforturi proprii, muncind amândoi sâmbăta şi duminica sau după orele de serviciu.

Locuiesc la parter, etajul cu intrare separată fiind închiriat, iar din chiria obţinută au achitat ratele pentru împrumutul la bancă.

Încă de la început s-au gândit ca în cazul decesului unuia dintre ei, celălalt să se mute la etaj şi din veniturile obţinute din chirie să-si întregească pensile care ar fi urmat să le primească.

Domnul la care mă refer, nu a avut practic nicio calificare şi din această cauză s–a angajat la o firmă americană care vindea aparate de fax şi maşini care timbrau plicurile poştale.

Aceste aparate erau de mari dimensiuni şi menite să deservească mari întreprinderi care expediau mii de faxuri pe zi şi aveau de francat şi mai multe mii de plicuri poştale. Între timp datorită evoluţiei tehnicii aparatele de fax au dispărut, funcţiile lor fiind preluate de computer.

Sarcina domnului de care vorbesc era nu numai aceea de a livra, ci şi de a asigura instruirea şi eventual depanarea aparatelor. Trebuia să parcurgă zilnic circa 250 de km, lucru destul de stresant şi nu lipsit de periculozitate. Atunci când colegul de tură se afla în concediu sau era bolnav, distanţa pe care trebuia să o parcurgă zilnic se dubla.

Mai greu era faptul că trebuia să respecte cu rigurozitate orele la care îşi anunţa sosirea. Aceste aparate sofisticate costau extrem de mult şi ca atare era aşteptat de o persoană cu funcţie de răspundere sau chiar de şeful instituţiei care nu admitea scuze legate de blocarea circulaţiei. Nesosirea la timp putea să reprezinte pierderea unei comenzi cu efecte catastrofale privitor la locul său de muncă. Firmele americane din Germania sunt şi mai dure faţă de salariaţi decât celelalte.

Locul de muncă la o firmă americană este nesigur, aceasta poate fi închisă în momentul în care cei aflaţi peste ocean ajung la concluzia că nu mai este suficient de eficientă.

În cazul la care mă refer firma se rezuma la un spaţiu închiriat în care se găseau câteva mese, scaune şi dulapuri, activitatea rezumându-se la vânzarea de aparate venite de peste ocean. Este uşor de imaginat cât de simplu ar fi fost pentru firmă să arunce mobilierul şi să îşi transfere în altă parte a lumii aparatele rămase nevândute, pentru a-şi continua activitatea în condiţii mai avantajoase.

Aceeaşi firmă îşi obliga salariaţii să înveţe sau să se perfecţioneze în limba engleză, şcolarizarea finanţată de firmă având loc sâmbăta într-o localitate aflată la 40 de km. La fiecare 3 luni de zile cursanţii erau testaţi, iar cei care nu întruneau punctajul necesar erau concediaţi.

În momentul de faţă perechea despre care povestesc este cât se poate de fericită, nu numai că şi-au achitat în întregime datoriile la bancă, dar au strâns şi economii substanţiale. Realizează venituri din chirie care se adaugă la pensiile care le–au fost acordate. Întreprind călătorii costisitoare în toate părţile lumii şi nu îşi refuză absolut nimic.

Am relatat această poveste unui inginer din România care a beneficiat de un serviciu cât se poate de comod la un institut de cercetări, unde nu făcea nimic, care trăia dintr–o pensie de mizerie. Nu s-a arătat câtuşi de puţin interesat de cele povestite de mine şi a considerat că cei doi soţi despre care am relatat „sunt nişte dobitoci”, care nu merită nicio consideraţie întrucât, după concepţia sa, nu au trăit.

Un alt lucru care m–a impresionat în mod plăcut în Germania este politeţea cu care eşti întâmpinat la fiecare contact cu oamenii. Nu numai în magazine şi în restaurante, dar şi pe stradă, oamenii te întâmpină cu deosebită politeţe. Dacă involuntar te-ai ciocnit de cineva, această persoană se scuză înaintea ta şi îţi zâmbeşte în mod plăcut. În circulaţie şoferii se scuză atunci când au comis o greşeală, îţi acordă prioritate la simpla solicitare şi atunci când nu o ai.

Înainte de a mă deplasa pentru prima oară în Germania, îmi imaginam că în acestă ţară voi întâlni numai furnale şi beton. Nimic mai fals. Este de neimaginat cât spaţiu verde şi câte parecuri uriaşe există chiar şi în regiunile cele mai industrializate. Nu există localitate unde pădurile îngrijite, cu poteci asfaltate şi drumuri pentru bicicletă să nu se afle în imediata apropiere. În pădure oamenii se salută chiar dacă nu se cunosc.

Nu pot încheia înainte de a menţiona spiritul de ordine care domneşte în această ţară. Peste tot este curat, străzile sunt bine întreţinute şi parcurile îngrijite. Plimbându-te prin pădure sau prin parcuri ai senzaţia că acestea îţi aparţin şi involuntar te gândeşti de fiecare dată că dacă într-adevăr ar fi aşa nu ai avea posibilitatea să cheltuieşti atâţia bani pentru întreţinerea lor, chiar dacă ai fi miliardar.

În faţa locuinţelor se găsesc tomberoane de diferite culori în care se aruncă resturile menajere în funcţie de sortul acestora. Gunoiul se aruncă separat de hârtie. Materialele plastice, separat de crengi şi pământul menajer. Există un loc destinat cartoanelor care trebuiesc presate pentru a nu ocupa prea mult loc. În sfârşit, sticlele se sortează după culoarea albă, verde sau maro. Rareori se găsesc oameni care să nesocotească aceste reguli, cu atât mai mult cu cât pot fi fotografiaţi de la fereastră riscând să plătească amenzi substanţiale.

Pentru a cunoaşte cât de cât Germania trebuie să vizitezi şi altceva decât marile oraşe. Germania nu se rezumă la autobahn şi nici la şuetele cu unii din românii stabiliţi aici şi care au eşuat, uitând şi ceea ce au ştiut la data sosirii lor în această ţară.